SFATURI Cum să vă păstrați banii pe timp de criză

de Cuget Liber Luni, 12 Aprilie 2010 406
În această perioadă în care finanțele tuturor sunt limitate, trebuie să adoptăm strategii pentru a rămâne stabili din punct de vedere financiar. Chiar dacă acum încă ne mai permitem să facem excese financiare, nu se știe niciodată când ne va lovi criza din plin și nu vom mai reuși să ne gestionăm corect cheltuielile. E timpul să devenim prevăzători. Specialiștii recomandă câteva reguli pentru a rămâne stabili din punct de vedere financiar: l Capitalul uman. Înainte să investiți, gândiți-vă la cât puteți câștiga din salariu. Portofoliul de investiții ar trebui să fie în concordanță cu stabilitatea locului de muncă, abilitatea de a vă schimba domeniul de activitate și perioada în care munciți la același angajator. În funcție de aceste lucruri, puteți fi mai agresiv sau, dimpotrivă, mai… liniștit când vine vorba să faceți noi investiții. l Împrumuturile. Până la începerea crizei, împrumutul era considerat o metodă simplă și eficientă prin care puteai prospera. Evident, nu mai este cazul. Chiar dacă există motive serioase pentru contractarea unui credit, cum ar fi achiziționarea unei case, trebuie să fiți conștienți de cât vă puteți întinde. Sfatul specialiștilor este să depuneți un avans considerabil, pentru a vă asigura că puteți plăti ratele după aceea, indiferent de condițiile financiare ce ar putea apărea.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei