"Nu mi se pare normal ca ajutorul de șomaj să nu se dea dacă firma… a uitat să-și plătească dările la stat, iar angajatul și-a respectat toate obligațiile. Cred că ar trebui să se dea o lege ca șomerul să-și primească imediat drepturile, iar plata să se facă direct din contul celui care nu i-a plătit dările. De ce să mi se ia mie un drept, dacă nu am nicio vină? Apoi, sunt oameni care cotizează și câte 50 de ani și nu ajung niciodată șomeri! Dacă e un ajutor ca să nu mori de foame, de ce sunt așa de mari diferențe între indemni-zații?" - se întreabă Ionela M.
- Publicitate -
v v v
De precizat că potrivit reglementărilor în vigoare, indemnizația de șomaj se acordă în funcție de câți ani a contribuit fiecare la fondul de șomaj, iar angajatorul a plătit la stat toate dările impuse. Dacă firma… a uitat să-și plă-tească dările la stat, chiar dacă nu e vina angajatului, în acest caz se ia dreptul la șomaj. Dacă însă firma își plătește datoriile, atunci lucrurile revin la normal, iar cei rămași fără serviciu primesc ajutorul de șomaj, fiecare în funcție de cât a cotizat. Adică, 6 luni, dacă au cotizat cel puțin un an sau dacă e vorba despre un absolvent de liceu sau facultate; 9 luni, dacă a cotizat cel puțin 5 ani și 12 luni, dacă a cotizat peste zece ani.