Sâmbătă, 06 Iunie 2026

SFATURI Cum se stimulează înflorirea continuă a trandafirilor

de Cuget Liber Miercuri, 05 August 2009 2830 1 min citire
În general, trandafirii înfloresc natural și nu forțat, prin metode speciale în sere, o singură dată pe an, din mai până prin iulie. Există însă și trandafiri remontanți care înfloresc continuu, din primăvară până în toamnă.
// Singura condiție pentru menținerea acestei cascade florale este ca imediat după ce florile s-au trecut să le îndepărtăm de pe trunchi prin tăiere. Altfel, fructul care se formează va consuma inutil o parte din substanțele nutritive ale plantei rărindu-i sau chiar suprimându-i înflorirea.
// Pentru a le asigura o înflorire frumoasă, trandafirii trebuie plantați în locuri însorite și adăpostite de vânturi, de preferință pe un sol argilos, fără a fi totuși prea compact și impermeabil. Este de dorit ca pământul folosit să fie mai degrabă acid decât calcaros.
// Deși mare iubitor de soare, trandafirul nu trebuie udat decât atunci când pământul din jurul lui este uscat. Deci, udatul nu trebuie să se facă zilnic, ca la alte plante de grădină, pentru că excesul de apă îi provoacă doar o creștere abundentă în detrimentul înfloririi.
// De reținut că în timpul verii trebuie să curățăm în permanență pământul din jurul trandafirului de buruieni (prășire), pentru a fi menținut reavăn și curat.
// Este obligatoriu ca în fiecare toamnă și primăvară să săpăm ceva mai adânc pământul din jurul tufelor pentru a permite aerisirea solului. Operațiunea trebuie să o facem neapărat cu mare grijă, pentru a nu vătăma rădăcinile trandafirului.
Taguri
Articolul anterior "Cine le oprește pe femei să-și invite bărbații... la cratiță?"
Articolul următor Veterinarul pe recepție

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei