Joi, 04 Iunie 2026

De ce e "complicat" să te căsătorești

de Florica ZDRU Marţi, 06 Mai 2014 473 < 1 min citire
De ce e "complicat" să te căsătorești
"Din ce știu eu, s-a simplificat mult divorțul, față de cum era înainte, când te luptai prin tribunale cu anii să scapi de un soț nepotrivit. Numai că nu s-a schimbat nimic la căsătorie. De exemplu, nu înțeleg de ce se tot insistă să te căsătorești numai în locul de domiciliu al partenerilor și nu acolo unde se poate? Mai ales tinerii din ziua de azi, se mută unde găsesc un job mai bun, nu pot sta legați de o localitate. Plus că trăim în aceeași țară și toate sunt acum pe internet!" - este de părere tânăra Diana V., care consideră că, mai degrabă, ar trebui să fie mai complicată procedura divorțului, nicidecum a căsătoriei civile.
v v v
Fără doar și poate că reglementările în vigoare privind oficializarea cununie civile trebuie respectate, oricât de complicate sau de neavenite le-ar aprecia unii. Însă, Rodica Crăciun, șefa Oficiului de Stare Civilă Constanța ne-a spus că nimeni nu poate ajunge să spună "Da!" în fața ofițerului Stării Civile dacă nu dorește să depună actele pentru înregistrarea căsătoriei în localitatea în care cel puțin unul dintre viitorii soți își are domiciliul sau reședința. Deocamdată, asta spun reglementările, deci trebuie respectate. 
Taguri
Articolul anterior Demisia trebuie motivată?
Articolul următor Lucrări permise fără autorizație de la primărie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei