Joi, 04 Iunie 2026

Medicul de gardă De ce se umflă picioarele

de Florica ZDRU Marţi, 22 Iulie 2014 272 1 min citire
De ce se umflă picioarele
"De ceva timp, mi se umflă picioarele. Câteodată am dureri, altădată așa-și-așa… Medicul de familie mi-a recomandat să nu mai mănânc așa de sărat – recunosc că am o problemă cu sarea, m-a consultat, mi-a spus să nu mai stau mult în picioare sau pe scaun, chestii din astea, generale. Dar nu mi-a recomandat analize, nimic. M-ar interesa ce analize trebuie să fac, nu mai suport situația, parcă simt ceva și pe la rinichi. Cu stimă, Elena, 48 ani".
v v v
După cum ne-a explicat dr. Anca Sima, medic primar în cadrul Clinicii Homeomed, ar trebui să reveniți la medicul dumneavoastră de familie și să-i spuneți că nu mai suportați situația și că doriți să faceți niște investigații mai amănunțite, pentru a se afla cauzele umflării picioarelor. Îi puteți solicita un set de analize de sânge, iar medicul va opta, cu siguranță, pentru determinările biochimice specifice, pentru analiza he-moleucogramei etc. În fond, medicul de familie este cel care trebuie să vă trimită, în con-tinuare, dacă este cazul, la specialiști, pentru aflarea unui diagnostic de certitudine, dar și a cauzelor problemelor care vă sâcâie. Important este să fiți sincer cu medicul și să-i oferiți toate datele despre propria sănătate.
Sarea, un dușman!
Pe de altă parte, având în vedere faptul că, din spusele dumneavoastră, vă place să mâncați sărat, medicul de familie a fost îndreptățit să vă recomande mai puțină sare. Și asta din cauză că alimentația bogată în sare are o influență destul de mare în umflarea picioarelor. 
Taguri
Articolul anterior Cum obții duplicatul certificatului de înmatriculare auto
Articolul următor Calendar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei