"Avem două case, ultima dobândită recent de soțul meu prin moștenire, pe care vrem s-o închiriem. Este obligat soțul să-și stabilească domiciliul sau reședința și la această adresă, din moment ce tot el este proprietar?" - întreabă Ioana Dumitru.
- Publicitate -
v v v
Se întâmplă adesea ca oamenii să confunde mai noul termen de "reședință" cu cel de "domiciliu". În vederea lămuririi lucrurilor, consilierul juridic Carmen Gigică precizează că toți cetățenii români au dreptul la domiciliu și reședință. Astfel, potrivit Codului Civil, domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală. Cât privește reședința, aceasta reprezintă locul unde o persoană fizică își are locuința secundară.
Dreptul la schimbare
Cetățenii români au însă dreptul să își stabilească ori să își schimbe, în mod liber, domiciliul sau reședința, în țară sau în străinătate, cu excepția cazurilor anume prevăzute de lege. Pe de altă parte, dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu poate să aibă în același timp decât un singur domiciliu și o singură reședință, chiar și atunci când deține mai multe locuințe.