Semnale "Doar nu vreți să negociez cu mortul?"

de Florica ZDRU Vineri, 15 Aprilie 2011 997
Nici nu s-a uscat bine pământul pe mormântul titularului contractului de închiriere, că proprietarul apartamentului îi amenință pe membrii familiei decedatului cu evacuarea, deși contractul expiră peste trei ani. În cazul în care părțile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriașul este obligat, potrivit Legii locuinței, să părăsească spațiul închiriat, însă doar la expirarea termenului contractual, nicidecum atunci când i se nă-zare proprietarului. Asta, dacă nu a încălcat vreo clauză din contract. "Când am închiriat apartamentul, acum doi ani fără o lună, chiriile o luaseră la vale, am avut baftă. Și proprietarul s-a mulțumit că și-a ocupat apartamentul pe care îl avea liber de ceva timp și ne-a convins să facem contractul pe cinci ani. Titularul contractului este tata, dar eu, mama și sora mea apărem că vom locui împreună cu titularul, așa cum cere legea. A dat necazul peste noi și a murit tata, acum 17 zile. Ca și când nu ne ajunge nenorocirea, proprietarul, din omul înțelegător, a devenit cel mai fără de inimă om pe care l-am întâlnit în viața mea. Nici nu s-a uscat pământul de pe mormântul tatei și ne-a cerut să eliberăm apar-tamentul, că el vrea să-l închirieze pe mai mulți bani, are clientul deja. Zice el că dacă titularul nu mai e, are dreptul să ne dea afară. Zilele trecute s-a rățoit la mama și i-a spus verde: «Doar nu vreți să negociez cu mortul? Luați-vă catrafusele, că de nu, vă arunc în stradă!». Noi avem contract în regulă, am plătit la Fisc și vrem să știm dacă, în condițiile în care a murit titularul, trebuie să eliberăm casa? Mai au vreun rost contractele astea? Cu mulțumiri, Cristinel Mitu, 23 ani". v v v Exact pentru a evita astfel de situații, se recomandă ca închirierea locuințelor să se facă pe baza acordului dintre proprietar și chiriaș, consemnat prin contract scris, înregistrat apoi la organele fiscale. Or, una dintre clauzele ferme ale unui asemenea document este perioada valabilității, care trebuie respectată de proprietar atâta vreme cât și chiriașul respectă cu sfințenie obligațiile care îi revin. Cum, în cazul de față, am înțeles că proprietarul nu are a reproșa nimic chiriașilor, nerespectarea acestei clauze este un abuz din partea sa. Asta, din cauză că, potrivit Legii locuinței, la decesul titularului contractului de închiriere, după caz, închirierea continuă în beneficiul soțului sau al soției, dacă a locuit împreună cu titularul; în beneficiul descendenților sau al ascendenților, dacă au locuit împreună cu acesta sau chiar în beneficiul altor persoane care au avut același domiciliu cu titularul cel puțin un an și care au fost înscrise în contractul de închiriere. Probabil că proprietarul apartamentului în discuție mizează pe faptul că, în cazul decesului titularului, contractul de închiriere încetează în termen de 30 de zile de la data înregistrării, fără să ia în calcul că acest lucru e posibil numai dacă alte persoane care au stat cu titularul nu solicită să rămână în continuare chiriașii acelui spațiu. Dacă astfel de probleme nu se rezolvă pe cale amiabilă, ele pot fi soluționate pe cale legală, în instanță, care va da câștig de cauză părții care a respectat clauzele contractului de închiriere.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei