Vineri, 05 Iunie 2026

Gripa - confundată, adesea, cu o răceală obișnuită Amenințarea gripei alertează părinții ai căror copii sunt elevi

de Florica ZDRU Vineri, 11 Ianuarie 2008 529 3 min citire
Oricine se poate îmbolnăvi de gripă, însă boala poate fi mai severă la anumite categorii de persoane.
De aceea, pentru evitarea complicațiilor, specialiștii recomandă persoanelor contaminate repaus la pat, de minimum cinci zile, și o perioadă de recuperare de până la două săptămâni.
Ei mai atrag atenția că persoanele cu risc crescut de a dezvolta complicații datorate gripei, printre care se numără și copiii cu afecțiuni cronice cardiovasculare, pulmonare sau astm au nevoie de protecție, dacă trăiesc în comunități, din cauză că gripa se poate transmite de la o persoană la alta și printr-un simplu strănut.
Cristina D., din Constanța, a fost obligată să cunoască toate aceste lucruri întrucât fiul său, elev în clasa a IV-a la o școală generală din municipiul Constanța, are o afecțiune cardiovasculară cronică. "Mi-am luat inima în dinți ca să vă relatez o situație, întrucât eu am impresia că noi, oamenii, ne facem rău, de multe ori, și cu mâna noastră. Ceea ce o să vă povestesc poate părea pentru unii o chestie măruntă, însă, pentru copilul meu, pentru familia mea, situația este foarte complicată și foarte impor-tantă. Toată cearta a pornit de la faptul că băiețelul mi-a povestit, acasă, că tocmai colegul lui de bancă s-a îmbolnăvit, în sensul că avea tuse, îi curgea nasul și îi frigeau mâinile, când i le-a atins.
Doamna învățătoare, deși a observat simptomele copilului, nu i-a spus să stea acasă. În schimb eu, care știu cât de sensibil îmi este copilul, de teamă să nu i se complice și mai mult boala, am stat de vorbă cu dânsa la telefon și i-am explicat anumite lucruri. A recunoscut și dânsa că acel băiat mai strănută și tușește "când și când», dar a pus totul pe seama unei simple răceli. «Dacă era vorba de gripă, v-aș fi înțeles, doamnă, dar pentru o simplă răceală nu pot să trimit copilul acasă! Dacă vă e frică, țineți-vă dumneavoastră copilul acasă și nu-l mai trimiteți în colectivitate. Eu ce să fac?
Să-i trimit acasă pe toți copiii care strănută și tușesc?».
Nu mi se pare deloc potrivită o asemenea atitudine, mai ales că ea vine din partea unui pedagog, care ar trebui să aibă răbdare să discute, și cu elevii, și cu părinții, chiar dacă aceștia nu au dreptate în ceea ce susțin.
Pe de altă parte, eu sunt de părere ca măcar în această perioadă, când medicii ne avertizează că este posibil să dea peste noi o gripă urâtă, cadrele didactice să fie mai atente la starea de sănătate a elevilor și să colaboreze cu părinții, cu medicii școlari, pentru ca lucrurile să nu se complice din cauza dezinteresului. Pentru asta există medici școlari, pentru asta este nevoie ca școala să colaboreze cu părinții".
Gripa se transmite rapid în comunități
Specialiștii avertizează că o persoană infectată cu virusul gripal nu trebuie decât să vorbească, să strănute sau să tușească, să atingă o clanță sau orice alt obiect, pentru ca cei din jurul ei să fie contaminați. Din cauză că gripa se răspândește foarte ușor în comunități (școli, locuri de muncă, mijloace de transport în comun, familie etc.), ei recomandă bolnavilor să evite colectivitățile.
În același timp, pentru că, adesea, gripa este confundată cu răceala obișnuită, ei recomandă prezentarea de urgență la medic a celor care acuză simptome de gripă, căci numai de la un specialist pot primi cele mai corecte recomandări.
Taguri
Articolul anterior Festivalul concurs de filme pentru liceeni "Constanța 2008"
Articolul următor Românii le preferă pe Andreea Esca și Raluca Arvat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei