În urmă cu cinci ani, pe un teren ultracentral de 700 mp situat pe b-dul Mamaia din Constanța s-a turnat fundația unei clădiri de locuințe S+P+10. Lucrările au înțepenit la acest nivel, în schimb, groapa imensă a devenit o masă de apă murdară și fetidă, un loc infect, plin de mizerii, în care orăcăie broaștele, un mare pericol pentru sănătatea publică.
- Publicitate -
Oamenii care locuiesc în zonă, care au afaceri în acest perimetru sau simplii trecători atrag atenția autorităților locale, Gărzii de Mediu, că pur și simplu nu mai suportă "putoarea" și se tem că mizeriile acumulate de-a lungul anilor le pun sănătatea în pericol. În plus, întrucât gardul inițial de protecție din jurul terenului a fost distrus de… binevoitorii care bântuie prin oraș, locul constituie o capcană și pentru copii, oricând putându-se întâmpla o nenorocire. Un motiv în plus pentru ca investitorul să fie obligat să igieni-zeze și să izoleze temeinic locul, chiar dacă acesta, între timp, a scos terenul și proiectul la vânzare. Și ca să fie tacâmul complet, o mare parte din trotuar a fost închiriat, blocând astfel circulația pietonilor.
"Nimeni nu vede nimic?"
Constănțenii s-au bucurat când au aflat despre intenția Consiliului Local de a-i sancționa drastic pe cei care nu respectă regulile de salubrizare, menținerea igienei și protecția mediului înconjurător în municipiu în locurile private și publice: "Este excelentă ideea, dar ca să se rezolve problema noastră, nu e nevoie de alte legi, ci doar de respectarea celor existente. Nu se poate să treci nepăsător pe lângă acest focar de infecție și de boală! A căzut tot gardul care împrejmuia fundația, au tras de el, au furat din el, iar apa de ploaie, plus infiltrațiile din sol s-au acumulat în groapă, e galbenă la culoare, pute groaznic în ditamai centrul Constanței. Sunt niște ani de când au pus un panou că vând, dar n-a cumpărat nimeni. Mizerie ca aici n-am văzut niciodată, nicăieri, darămite în buricul unui oraș turistic! Trebuie să vină cu o vidanjă să curețe până nu ne îmbolnăvim și continuăm să ne facem de râs în fața turiștilor străini!" - ni s-a plâns, disperat, un cetățean din zonă.
"De ce trebuie să reclamăm noi? Nimeni de la Garda de Mediu nu a văzut sau simțit putoarea de aici? Sunt oameni care își fac nevoile aici ziua în amiaza mare! Miresmele pestilențiale se resimt pe o arie foarte largă, nu putem să ne aerisim casele! Cine are grijă de aerul nostru sau nu contează cât de îmbâcsit e? Pentru ce plătim atâtea taxe dacă suntem abandonați și condamnați să trăim în putoarea asta?" – și-a exprimat indignarea un alt cetățean obligat… să admire, în toată… splendoarea, zilnic, sordida panoramă: "Ne-am îmbolnăvit de nervi de la pacostea asta!".
"Eu am o soră care stă pe malul portului. Acu’ doi ani, a făcut un gard frumos, estetic, de protecție, ca să nu se ducă ăia mici la vale și a fost amendată cu 2000 de lei. Iar de cei care au pus de așa o construcție și au abandonat-o în atâta mizerie și infecție, nu se ia nimeni! Să mor eu dacă mai înțeleg cum funcționează treburile în orașul ăsta!" - ne-a spus o altă locuitoare din zonă, Alexandra, care atrage atenția autorităților locale că dacă nu-l vor obliga pe investitor să curețe "groapa infectă", va expedia instituțiilor europene de protecție a mediului un set de foto-grafii, ca să se vadă cum le sunt respectate drepturile de cetățeni ai UE!
"Nu se poate vorbi cu investitorii!"
Am sunat la numărul de telefon înscris pe panou, iar doamna care ne-a răspuns ne-a confirmat că obiectivul respectiv se vinde cu tot cu proiect, cu circa 1.400.000 de euro. Cât privește fundația, aceasta a fost turnată prin 2008, iar motivele stagnării construcției nu-i sunt cunoscute: "Le știu șefii, o să le comunic eu mai departe șefilor!". La rugămintea noastră de a ne facilita o convorbire cu unul dintre șefi, a venit și răspunsul: "Curios este că noi nu am primit nicio sesizare!… În loc să sesizeze organele abilitate, au mers la presă? Nu se poate vorbi cu investitorii, sunt în Grecia! Dar ce importanță are să vorbiți cu dânșii? La revedere, o zi bună!".
Oamenii sunt convinși că dacă există bune intenții și se aplică legile în vigoare, acest focar de infecție din buricul orașului ar putea fi doar o tristă amintire.