Leacuri pentru coșuri

de Cuget Liber Luni, 18 August 2014 135
În funcție de tipul de coșuri, Unica.ro te învață cum să scapi de ele:
Punctele negre
Se formează atunci când porii se blochează cu impurități  " #b celule moarte, amestecate cu sebum și praf. Acest amestec este expus aerului și oxidează, luând o culoare închisă. Arată ca niște puncte negre care pot fi plate sau ușor în relief. Apar de obicei pe nas, în jurul nasului și pe bărbie. Nu produc inflamații pe locul respectiv. Cum extragi punctele negre. Se pot extrage foarte ușor acasă, însă principala problemă este că în lipsa unei igiene perfecte, un punct negru se poate infecta. Ca să nu se întâmple asta demachiază-te, spală fața cu un gel special și șterge-o cu un prosop curat. Pentru a extrage punctele negre, învelește fiecare deget într-un șervețel de unică folosință și apasă ușor fără a folosi unghiile. Schimbă servețelul dacă treci la un alt punct negru. De asemenea poți folosi benzile speciale pentru puncte negre. Dar reține că niciuna din aceste soluții nu rezolvă problema care a dus la apariția punctelor negre.
Punctele albe
Se formează când porii sunt astupați cu amestecul de sebum, celule moarte și murdărie, numai că acesta nu este expus direct aerului, deci nu oxidează, rămânând la o culoare albă spre galben. Nu produc inflamații. Pot fi mai greu puțin de extras decât punctele negre, însă pot fi eliminate acasă foarte ușor, cu aceeași condiție, de a respecta cu sfințenie regulile de igienă – fața bine curățată, mâini curate, șervețele pe degete. În loc de degete, poți folosi capetele a două bețișoare de urechi, atât în cazul punctele albe cât și în cazul punctelor negre.
Papulele
Sunt petele roșii, umflate, fără punct alb în vârf. Locul este inflamat și dureros. Se pot forma atunci când încerci să extragi un comedom închis sau deschis și nu respecți regulile de igienă, astfel că amestecul de sebum și celule moarte pătrunde adânc în piele. Nu are rost să încerci o extracție pentru că nu ai face decât să împingi infecția și mai adânc în piele și să o împrăștii în lateral. Dacă apeși insistent te poți alege cu cicatrici care sunt mult mai greu de eliminat decât papulele. Tot ce poți face este să lași coșul în pace și să curăți bine fața dimineața și seara.
Pustulele
Sunt pete roșii cu un punct alb în vârf. Se formează de obicei din papule - puroiul se deplasează treptat către suprafața pielii până devine vizibil. Locul este inflamat, roșu, dureros. O pustulă este vizibilă și inestetică, așa că sigur vei vrea să scapi de ea cât mai repede. Nu te grăbi să apeși cu unghiile pentru că poți mări infecția. Curăță bine fața și mâinile, apoi folosește un ac pentru insulină (e mai subțire) pentru a străpunge vârful alb. Cu degetele învelite în șervețele curate sau cu două bețigașe pentru urechi, apasă pentru a scoate tot puroiul. 
Taguri

Comentează știrea

adriana
27 august 2014
recomand tea tree

Pentru cosuri si puncte negre/albe va pot recomanda un tratament natural care a functionat extraordinar de bine la mine si cu care am ajuns sa am tenul mult dorit. Am folosit creme naturale pe baza de ulei 100% pur din arbore de ceai-tea tree de la Th ursday Plantati on. Deci am folosit asa: o spuma naturala, o lotiune tonica, o crema hidratanta si un gel medicinal antiacnee. Toate cele 4 produse au facut minute pentru tenul meu si le recomand.

corina
19 noiembrie 2014
tot Thursday Plantation recomand

va pot confirma ca am folosit produsele de la Th ursday Plantati on si au dat rezultate impotriva cosurilor si punctelor negre.....eu le recomand.

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei