Medicul de gardă Lipsa cărei vitamine dă semne de oboseală?

de Florica ZDRU Joi, 29 Noiembrie 2012 912
"Eu am cam avut mereu lipsă de B-uri, mă refer la vitamine, în rest, nicio problemă. Ce stări dă lipsa acestei vitamine, că mă simt la capătul puterilor și aș mânca numai dulciuri, după care chiar nu mă omor?". (Felicia Nane, 46 ani).
v v v
Doamnă Nane, după cum ne-a explicat dr. Zișan Omer, medic primar în cadrul Clinicii Homeomed, vitamina B1 sau tiamina este absolut necesară pentru a ne putea bucura de o sănătate fizică, dar și psihică la cote bune. Nu degeaba este supranumită și vitamina performanței intelectuale și a bunei dispoziții (are efecte benefice și asupra sistemului nervos, ci și la nivelul mușchilor și chiar al inimii). 
Cât privește pofta de dulce de care vă plângeți, un consum exagerat de bomboane, glucide rafinate, zaharuri, bomboane, dulciuri din comerț, prăjituri, ciocolată și lista ar putea continua, dar și în cazul tratamentelor cu antibiotice, aceasta poate indica o carență de tiamină. Unde se găsește din plin vitamina B1? Tiamina se găsește în special în alune, lapte gras, iaurt, cartof (nu prăjit), tărâțe, organe, carne slabă, majoritatea legumelor, în cereale integrale, orez nedecorticat, drojdie de bere etc. Din cauză că pregătirea termică a alimentelor distruge vitamina B1, se recoman-dă un consum constant de cereale integrale, legume crude, alune. 
Simptome. Stările asociate lipsei de vitamina B1 sunt oboseala, chiar și la trezirea de dimineață, dezechilibre ale meta-bolismului glucidic care afectează musculatura scheletică și sistemul cardiovascular etc., boala provocată de carența de tiamină numindu-se Beri-Beri. Dacă la sugar, boala se manifestă prin vărsături, diaree, tahicardie, paloare, astenie etc, la copil provoacă mersul dificil, strabismul, scăderea acuității simțurilor, a capacității de memorare etc., la adult, ca-rența tiaminei se manifestă prin dureri de cap, insomnie, oboseală intensă, astenie, probleme de memorare, tulburări de personalitate, scăderea severă a capacității musculare, palpitații, tahicardie, lipsa poftei de mâncare, constipație, hipotensiune arterială etc. Oricine resimte astfel de stări trebuie să meargă de urgență la medic.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei