SEMNALE "Mă-ta să fie bonă la cine-o vrea, nu la copilul meu!"

de Florica ZDRU Joi, 29 Iulie 2010 3874
Dacă mulți părinți, cu sau fără posibilități materiale, merg pe mâna bunicilor sau a altor rude apropiate pentru îngrijirea copiilor, există și familii pentru care această variantă pare de neacceptat, câștig de cauză având numai bonele calificate, pe care, din păcate, nu prea știu unde să le găsească. Îngroziți de incidentele și scandalurile în care au fost implicate tot mai multe bone, părinții nu mai sunt dispuși să-și lase copiii pe mâinile unor persoane recomandate de te miri cine. "Am un copil de doi ani și șapte luni și vreau să încep munca. Am plătit eu șapte luni contribuțiile la stat ca să nu am întrerupere și să nu-mi pierd drepturile de pensie, sănătate și alea-alea, dar cum la indemnizație nu mai am dreptul, trebuie să mă angajez. Mi-am găsit de lucru, sunt coafeză bună, patroana mă reprimește cu brațele deschise oricând, dar nu am cu cine să-mi las copilul. Vorba vine nu am, căci mama mea este dispusă la toate eforturile pentru ca nepoțelul ei să crească frumos. Problema e că soțul meu n-o are la inimă. Niciodată nu i-a plăcut de dânsa (are și motive!), însă din respect pentru mine și-a călcat pe inimă și a fost cât de cât diplomat cu dânsa. Am încercat să găsesc o femeie pentru copil, au venit două acasă, dar nu ne-a plăcut de niciuna. Disperată să nu-mi pierd postul, am adus-o pe mama la copil fără știrea lui, la gândul că, de rușine, o să înghită situația. Dar când a văzut-o că și-a luat rolul de bonă în serios, a răcnit la mine și n-o să-i uit toată viața vorbele: «Mă-ta să fie bonă la cine-o vrea, nu la copilul meu! Să n-o mai prind pe aici, că pleci și tu cu ea, dar fără copil, să-ți intre bine în cap! Mă-ta n-a fost în stare să te crească pe tine» și alte vorbe grele". Ca să fiu sinceră, mama nu are răbdare cu copiii, tata a lucrat în armată, ea a avut mereu ajutoare în casă și doică pentru mine, nu prea le are cu gospodăria. Dar m-am gândit că până îmi găsesc o bonă sigură, s-ar descurca" – ne-a povestit Maria (27 ani). Tânăra mamă s-a interesat chiar la AJOFM unde poate găsi o bonă calificată, dar i s-a spus că nu au în evidență agenții cu un asemenea profil. Pentru că soțul ei nu va accepta lângă copil o baby-sitter fără contract, ar dori să știe dacă în Constanța există astfel de firme. v v v Gabriela Spătaru, purtător de cuvânt în cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, ne-a confirmat că în evidențele acestei instituții nu există agenți economici care să asigure servicii pentru îngrijirea copiilor (babysitting). Or, chiar dacă ar exista în Constanța firme care au în obiectul lor de activitate și servicii de babysitting, atâta vreme cât nu le declară la AJOFM, ele rămân necunoscute pentru persoanele interesate. Pe de altă parte, este posibil ca familiile care au mici afaceri să înregistreze bonele în sche-mele acestora, plătindu-le și contribuțiile la stat. În Constanța găsiți bone calificate Dragă Maria, te informăm și pe tine, și pe alți părinți care caută pentru copilul lor cel mai potrivit ajutor, că există în Constanța, agenție ce dispune de personal calificat care poate să aibă grijă ca la carte de cei mici și nu numai. Singurul lucru pe care va trebui să-l faci este să iei legătura cu o asemenea agenție, unde va trebui să completezi un formular de comandă, pentru a se cunoaște concret cerințele. Pe baza acestor informații, poate fi recomandată persoana aflată în baza de date a firmei care se potrivește cel mai bine exigențelor familiei tale. De reținut că unele firme asigură și servicii de mediere și consiliere, contra unui comision, contractul cu bona fiind încheiat între aceasta și părinții copilului. Cum era și de așteptat, majoritatea părinților care apelează la serviciile unei bone doresc persoane cu experiență și cu referințe de la familiile la care au mai lucrat.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei