Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Medicina muncii e ceva serios sau o… făcătură?

de Cuget Liber Sâmbătă, 04 Februarie 2012 391 1 min citire
"Suntem trimiși o dată pe an la Medicina muncii. Până acum n-am avut probleme de sănătate, am acceptat făcătura. Pe viitor nu mai sunt dispus să tolerez făcătura asta, așa mi se pare mie, afacerea lor. E ceva serios Medicina muncii, la ce tratamente ne dă dreptul?" (O. Tudor).
xxx
Potrivit expertului în Resurse Umane, Manuela Marcu, angajatorii au obligația să asigure accesul salariaților la serviciul medical de medicină a muncii. Acesta poate fi un serviciu autonom, organizat de angajator sau un serviciu asigurat de o asociație patronală. Durata muncii prestate de medicul de medicină a muncii se calculează în funcție de numărul de salariați ai angajatorului, potrivit legii.
Medici atestați
Medicul de medicină a muncii trebuie să fie un salariat, atestat în profesia sa potrivit legii, titular al unui contract de muncă încheiat cu un angajator sau cu o asociație patronală. Așadar, este independent în exercitarea profesiei sale.
Atribuții
Sarcinile principale ale medicului de medicină a muncii constau în:
a) prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale;
b) supravegherea efectivă a condițiilor de igienă și sănătate în muncă;
c) asigurarea controlului medical al salariaților atât la angajarea în muncă, cât și pe durata executării contractului individual de muncă.
(2) În vederea realizării sarcinilor ce îi revin, medicul de medicină a muncii poate propune angajatorului schimbarea locului de muncă sau a felului muncii unor salariați, determinată de starea de sănătate a acestora.
(3) Medicul de medicină a muncii este membru de drept în comitetul de securitate și sănătate în muncă și stabilește în fiecare an un program de activitate pentru îmbunătățirea mediului de muncă din punct de vedere al sănătății în muncă pentru fiecare angajator. Elementele programului sunt specifice pentru fiecare angajator și sunt supuse avizării comitetului de securitate și sănătate în muncă.
Taguri
Articolul anterior Apeluri de la cetățeni
Articolul următor Meniul zilei

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei