Moștenirea se poate dezbate oricând

de Florica ZDRU Marţi, 14 Mai 2013 501
Stimată doamnă Magda Pandele, după cum ne-a explicat notarul Elena Ionescu, nici vorbă că ar fi obligatorie dezbaterea succesiunii în termenul de șase luni pe care îl invocă rudele dumneavoastră. Acesta este un termen rezervat obținerii dreptului de moștenitor al persoanelor cu drept de moștenire, problemă care se poate rezolva și printr-o simplă declarație autentică la notar de acceptare a succesiunii după defunct, făcută în cele șase luni de la decesul defunctului, ce consti-tuie termenul de opțiune succe-sorală în care se poate accepta succesiunea.
Referitor însă la procesul de dezbatere concretă a moștenirii, aceasta se poate face oricând, deci și după expirarea termenului de opțiune succesorală, indiferent de câți ani au trecut de la deces. Dezavantajul – pe care, probabil, îl iau în calcul rudele dumneavoastră, este că după șase luni de la deces, taxele notariale vor fi mai mari.
Împuternicire prin consulat sau ambasadă
Pentru moștenitorii care se află peste hotare, va fi nevoie de împuternicire. Acest lucru nu este complicat, întrucât ambasadorul sau consulul țării unde se află moștenitorul pot face acte notariale (împuterniciri, declarații, legalizări de documente), ca dealtfel orice notar din România. Pentru ca împuternicirea unei persoane din străinătate să fie valabilă, documentul trebuie să poarte ștampila Ministerului Afacerilor Externe. 
Taguri

Comentează știrea

christian louboutin miami
28 februarie 2014
christian louboutin miami

christian louboutin bridal shoes replica Stiri Cetățenești : Moștenirea se poate dezbate oricând | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online christian louboutin miami http://testmail.vervanhuis.com/images/christian-louboutin-summerissima.asp

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei