"Sunt interesată să aflu dacă orice persoană care are anumite probleme stomatologice poate cere să i se facă implant dentar". (Mariana Vâlcu, din Constanța)
- Publicitate -
x x x
Cecilia Bianu, medic stomatolog (Cabinet medical individual - Policlinica Mangalia, strada Mircea cel Bătrân, nr. 3), ne-a explicat că implantul dentar a fost conceput ca o metodă de a substitui un dinte sau un grup de dinți și că, în general, orice pacient care are unul sau mai mulți dinți lipsă poate opta pentru această procedură. Este nevoie, însă, ca fiecare situație clinică să fie evaluată în parte, iar pacientul să fie informat de câte implanturi are nevoie, dacă sunt și alte variante de tratament, care este costul estimat al tratamentului etc.
Asta nu înseamnă că nu există și cazuri în care pacientul nu poate beneficia de un implant dentar, însă explicațiile pe această temă trebuie să le primească numai de la un specialist.