Partajul, posibil și în timpul căsătoriei

Există multe cupluri care, deși nu au trecut printr-un proces de divorț, sunt despărțite "în fapt" și trăiesc fiecare sub alt acoperiș până când, eventual, se hotărăsc să ceară tribunalului desfacerea legală a căsătoriei. De regulă, în astfel de situații se complac cei care, amiabil, își împart bunurile comune, fără a fi nevoie ca instanța să stabilească în locul lor. Alții și-ar dori ca împărțirea bunurilor să se facă și fără a divorța, dar nu ajung la o înțelegere în acest: "Situația în familia mea este foarte complicată. Soțul e plecat de acasă de vreo trei ani, trăiește în Italia cu o tânără, nu suntem divorțați deocamdată, iar bunurile din căsătorie, în afară de mașină, pe care a luat-o el, sunt în grija mea. Mi-a trimis vorbă că vrea să facem partaj, dar eu nu sunt de acord. E posibil așa ceva când noi, în acte, suntem tot soț și soție?" (Denisa Spornic). 

v v v

De regulă, partajul bunurilor comune realizate în timpul căsătoriei se face după divorț. Consilierul juridic Carmen Gigică precizează însă că situațiile speciale permit ca partajul să se realizeze și în timpul căsătoriei. Acest tip de partaj are însă caracter excepțional și se poate face numai pentru motive temeinice, a căror realitate trebuie dovedită cu probe indubitabile în fața instanței. Din cauza acestui fapt, despărțirea în fapt a soților nu constituie, prin ea însăși, temei suficient pentru împărțirea bunurilor comune în timpul căsătoriei, nici chiar atunci când separarea soților este urmarea unor grave neînțelegeri și între părți se află în curs un proces de divorț. Având în vedere situația pe care ne-ați relatat-o, tentativa soțului dumneavoastră de împărțire a bunurilor pentru că așa dorește el contravine legii. 

Așadar, împărțirea bunurilor comune se poate face și în timpul căsătoriei, însă numai prin intermediul instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul comun al soților, unde sunt și bunurile supuse partajului, la cererea oricăruia dintre soți sau a creditorilor personali ai acestora. Tot instanța este cea care stabilește că motivele invocate pentru acest demers excepțional sunt sau nu temeinice.