În ideea clară, pe care el însuși o recunoaște, tatăl unui minor acceptă orice condiție pusă de fosta lui soție numai să scape de obligația legală de a mai plăti pensie de întreținere propriului copil. "Multă lume divorțează, nu suntem noi nici primii, nici ultimii. Dar cred că numărul taților care fug de pensie alimentară este mic, așa cred eu. Plus că pe vremea când eram împreună, fostul meu soț dădea și ultimul leu din buzunar pentru copil. Era sufletul lui. Acum s-a recăsătorit și actuala nevastă parcă i-a spălat creierul. După ce l-am dat în judecată ca să-i dea copilului o pensie mai mare că i s-a mărit salariul, a venit la mine. Mi-a cerut aproape în genunchi să nu mai am pretenție la pensie alimentară, că e dispus să nu mai vadă copilul dacă-l las în pace. Mi-a zis că o să-mi dea el ceva fără știrea ei, dar să nu-i fac scandal. I-am spus că o să cer să fie decăzut din drepturile părintești și mi-a spus că el pentru bani face orice... Ăsta e om care trebuie înțeles?" (Aura Sandu).
- Publicitate -
Fie și în situația în care tatăl copilului dumneavoastră este dispus să renunțe la drepturile față de propriul copil, consilierul juridic Carmen Gigică ne-a explicat că asta nu implică și eliminarea obligațiilor pe care, ca tată, le are față de copilul său în continuare. Totul, din cauză că, potrivit legii, va fi obligat și într-o asemenea situație să plătească pensie alimentară copilului. De asemenea, și mama are dreptul să ceară mărirea pensiei alimentare ori de câte ori crește salariul tatălui copilului.
Referitor la decăderea din drepturile părintești din motive care ascund trocuri murdare între părinți, așa ceva nu permite legea! Este adevărat că un părinte poate fi decăzut din drepturile conferite de lege, însă numai pentru infracțiuni grave, pentru care s-a stabilit, ca pedeapsă adiacentă, și decăderea din drepturile părintești de către instanța penală, însă numai pe durata stabilită de aceasta. Cu așa ceva nu se joacă nimeni!