Nu este vorba despre pomelnicele trimise on-line, despre care se vorbește în ultimul timp, ci de acelea obișnuite, pe care credincioșii le scriu, de regulă, pentru mântuire, ori de câte ori calcă pragul unei biserici.
- Publicitate -
În Evul Mediu, atunci când turcii, tătarii sau cazacii pătrundeau într-o biserică ortodoxă, primul lucru pe care-l făceau era să ardă pomelnicele. Pomelnice cu nume de ctitori, de morți, de părinți, de bunici, pe care preoții îi pomeneau de fiecare dată în slujbele lor.
Nu erau arse doar niște pomelnice, era arsă memoria. După aceea, în biserica golită de pomelnice se putea muta oricine. Care scria de la capăt alte pomelnice, consemna o altă istorie, o altă memorie, până la jaful următor. Năvălitorii dădeau astfel de înțeles că o națiune care nu-și cunoaște strămoșii și nu le respectă memoria, va avea mari probleme de identitate.
La fel stau lucrurile și la scara unei familii, ai cărei strămoși ar trebui să-și pună pecetea asupra sufletelor urmașilor pentru totdeauna, unul din mijloacele de cinstire a memoriei acestora fiind și pomelnicele. Credincioșii știu că pomenirea la sfintele slujbe ocupă un loc important în spiritualitatea ortodoxă nu doar pentru cei adormiți, ci și pentru cei vii.
Din păcate, unii vehiculează ideea că pomelnicul trebuie musai însoțit de o sumă de bani, iar dacă aceasta lipsește, el ajunge direct la coș, lucru contrazis din răsputeri de reprezentanții Bisericii.
"Nu concep mântuire pe bani!"
"Suntem în post și cu toate că sunt destul de tânără, merg mai des la biserică decât în celelalte perioade ale anului. Sunt slujbe mai speciale, care mă ajută să mă simt mai bine și să trec mai ușor peste necazuri. Nu mi s-a întâmplat niciodată să intru în Sfânta Biserică și să nu las un pomelnic sau acatist, cum se mai spune, atât pentru vii, cât și pentru morți. La fel, mereu am pus în hârtiile acelea și bani, nu sume mari, ceva rezonabil, dar în ideea să ajut cumva cu puținul meu Biserica, nicidecum ca să-mi fie citit pomelnicul, pentru că nu concep mântuire pe bani, așa simt eu! În această perioadă merg la slujbe vinerea și duminica și las pomelni-cele obișnuite. Problema e că am mari necazuri cu banii și decât să pun acolo, ca din obligație, o sumă foarte mică, am zis că e mai bine să nu las nimic. Mama e disperată și mă sfătuiește să las măcar cinci bani acolo, numai să las, altfel pomelnicele noastre o să aterizeze direct la coș, așa i-a spus ei chiar o persoană care mai muncește pe lângă o biserică, însă eu refuz să cred așa ceva și las pomelnice fără bani în continuare. Nu sunt un om zgârcit, dar chiar nu-mi permit, oricât de bine mi-aș chivernisi banii. Totuși, chestiunea asta mă cam macină și aș vrea să știu dacă există un sâm-bure de adevăr în zvonurile astea, pentru că se spun și lucruri urâte despre unele fețe bisericești? Aș vrea să mai știu de ce sunt atât de importante aceste pomelnice pentru credincioși? Indiferent de răspuns, liniștea mea sufletească e mai pre-sus de orice și voi continua să merg la slujbe și să las pomelnice, și cu bani, și fără bani, după cum voi putea, n-o să stau frumos acasă, pentru că am credința mea" - P. Alibotă, 34 ani.
Responsabil de citirea pomelnicelor este preotul
Preotul paroh Vasile Vasile, de la Parohia Sfânta Cuvioasă Parascheva din Năvodari, a confirmat că un loc important în spiritualitatea ortodoxă, atât pentru cei vii, cât și pentru cei adormiți, îl reprezintă pomelnicele formulate de credincioși. Astfel, atât în rugăciunea particulară, cât și la slujbele divine oficiate în sfânta biserică sau în afara ei, momentul citirii pomelnicelor este considerat unul important și special, căruia i se acordă maximă atenție, atât din partea slujitorilor sfințiți, cât și din partea credincioșilor.
Pomelnicul este, de fapt, un fel de mărturisire a credinciosului, pentru că acolo el își spune bucuriile și necazurile, neîmplinirile din familie, tensiunile cu cei din jur, planurile de viitor etc, știind că preotul îi va păstra taina. De aceea, citirea pomelnicului cu voce tare, chiar și atunci când credinciosul dorește asta, este o trădare a intimității lui.
Rugăciunile pentru răul altora nu sunt îngăduite
În același timp, pomelnicele îl ajută pe preot să cunoască pentru cine și pentru ce se roagă credinciosul, deoarece unii oameni se roagă și pentru răul altora, ceea ce este neîngăduit de biserică.
În niciun caz citirea pomelnicelor nu este condiționată de vreo sumă de bani. De asemenea, cei care nu-și permit să aprindă măcar o lumânare nu trebuie să-și facă o culpă din asta, important fiind să calce pragul bisericii, să asiste la slujbă, să se roage, nicidecum să se simtă obligați să facă donații bisericii dacă nu au și posibilitatea.
Credincioșii trebuie să aibă siguranța și mulțumirea că pomelnicul și rugăciunea lor au ajuns acolo unde trebuie, așteptând de la Dumnezeu mare și multă milă, iar responsabilitatea totală asupra citirii pomelni-celor revine indiscutabil preotului.
