SEMNALE "Poți să torni și-un plod pe oră, dar nu pe banii mei!"

Acuzat de o angajată că îi blochează dreptul de a primi indemnizația pentru creșterea copilului, patronul invocă drept motiv recuperarea cu mare întârziere, de la stat, a sumelor aferente aceste drepturi.

"M-am luptat cu problemele de infertilitate de la 26 până la 32 de ani, pentru ca, într-un final, să rămân însărcinată de două ori. Acum sunt mândră tare ca mamă a doi copilași superbi. Problema care s-a ivit e că patronul refuză să-mi dea adeverință ca să-mi iau dreptul de indemnizație și pentru al doilea bebe, pe care l-am născut în perioada concediului de creștere pentru primul copil, așa a fost să fie. La problemele pe care le-am avut nu aș fi făcut avort pentru nimic în lume! Cu toate că este foarte greu să crești doi copii atât de mici și după două sarcini destul de dificile, eu și soțul ne-am asumat riscul pentru că ne-am dorit enorm să facem pereche. Și vine acum domnul patron și ne dă peste cap, ca și când plătește din buzunarul lui. Eu am plătit asigurările, e dreptul meu, iar patronul își primește banii de la stat, nu văd care ar fi problema.

E posibil să nu-și fi achitat contribuțiile sociale pe ultimele luni ca să pot să-mi primesc eu indemnizația, dar corect ar fi să recunoască asta. Poate că, până la un punct, aș mai fi așteptat, pot și eu să înțeleg că e criză, că a trimis oameni în șomaj, dar m-a jignit și nu pot să-l iert, chiar dacă aș vrea, mai ales că știe foarte bine ce de tratamente am făcut ca să am acești copii. În loc să discutăm civilizat, m-a tratat ca pe femeile de pe centură: «Poți să torni și-un plod pe oră, dar nu pe banii mei!». Astea-s vorbe să i le spui unei mame? Oare alte femei pot să ierte vorbe așa de grele, pentru un drept al lor, nu pentru vreo pomană de la firmă?" - se întreabă, de ceva vreme, O. Diaconu, 32 ani.

"Să zică mersi că nu mă mut în Bulgaria!"

Luat prin surprindere, Gh. Hârciog a ținut să precizeze că nu dorește niciunui întreprinzător să facă sacrificiile pe care le-a făcut el, numai din dorința de a nu trimite oamenii în șomaj. Apoi, alegându-și cuvintele cu grijă, ne-a explicat că, deși teoretic, indemnizația este suportată din fondul asigurărilor de sănătate, la care angajata lui a cotizat, în realitate, "este obligația mea să scot, lună de lună, bani din buzunar, iar până mi-i dă statul înapoi, aștept mult și bine. Femeia asta știe că nici acum nu mi-am recuperat toți banii pe drepturile primului copil. Mai pot eu să sper că o să-mi intre banii și pentru al doilea? Recunosc, m-a luat gura pe dinainte, e o femeie serioasă și nu merita să-i vorbesc așa. Uite, ca să fie mulțumită, îi cer scuze! Dar trebuie să înțeleagă că mi-e greu și să nu uite că a mâncat o pâine bună de la mine! Să zică mersi că nu mă mut în Bulgaria!"

Referitor la suspiciunea privind plata contribuțiilor sociale de către firma pe care o conduce, Gh. H. ne-a spus, pe un ton vehement, că niciodată nu a suportat să fie dator la stat, chiar dacă, de câteva ori, a fost nevoit să aducă bani de acasă: "N-are decât, dacă nu mă crede, să-mi aducă ITM-ul pe cap, n-o oprește nimeni! Numai că ar trebui să înțeleagă că acum sunt pe zero!".

Chiar și în aceste condiții, stimată doamnă Diaconu, patronul vă roagă să treceți în zilele următoare pe la firmă, pentru a primi adeverința necesară, cu promisiunea că în momentul în care i se vor deconta sumele anterioare, veți primi indemnizația și pentru al doilea copil.