Readuși "forțat" la muncă, din concediu?

de Florica ZDRU Joi, 08 Mai 2014 422
"În ultimii ani, cred că special nu se mai fac programări pentru concediile de odihnă, ca să poți fi readus, forțat, la muncă. E obiceiul acesta și nu-l înțelegem. Șefii spun că sunt situații care apar pe nepusă masă și dacă noi nu ne înțelegem între noi, să ne fie la toți bine, atunci n-ar mai trebui să rămânem în colectiv. Chiar așa, poți fi readus, forțat la muncă din concediul de odihnă, și dacă pleci mai departe?" - întreabă un cititor.
Legislația permite rechemarea
Mihaela Crivea, specialist în probleme de muncă, știe din experiență că, în general, niciun angajat nu se bucură când este anunțat că trebuie să întrerupă concediul de odihnă, care ar trebui să respecte, totuși, o programare. Totuși, dincolo de propriile sentimente, angajatorul poate rechema salariatul din concediul de odihnă, însă numai pentru interese cu adevărat urgente sau pentru situații considerate a fi de forță majoră.
Angajatorul suportă cheltuielile
Dacă îl va rechema pe salariat din concediul de odihnă, angajatorul este obligat de legislația muncii să suporte toate cheltuielile salariatului și ale familiei sale, necesare în vederea revenirii la locul de muncă din locul unde își petrece vacanța. Pe de altă parte, oricâte probleme ar avea, angajatorul trebuie să acorde tuturor salariaților dreptul la concediu de odihnă anual plătit, drept care nu poate face obiectul vreunei renunțări sau limitări. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei