Persoanele cu o mândrie excesivă acceptă foarte greu un compromis, nu-și schimbă cu ușurință concepțiile despre ceea ce e bun și rău, permis și nepermis, "calități" care le produc dezechilibre emoționale și le îndepărtează de cei dragi.
- Publicitate -
"Eu și sora mea am rămas orfane de mici, după ce părinții noștri au murit într-un accident. Ne-a crescut o mătușă - sora mamei și cu soțul ei. Au avut mereu bani și ne-au ținut în puf. Problema e la sora mea, care a început să se poarte urât cu dânsa, îi răspunde. Zice că la 24 de ani are dreptul să trăiască așa cum vrea, pe banii ei. A învățat cosmetică, lucrează foarte bine, a avut cliente multe, dar s-au împuținat pentru că le privește de sus. Trece în anul trei de facultate, e frumoasă de pică, dar nu-i ajungi cu prăjina la nas. Dacă o întreb de ce se poartă așa, îmi spune că îi place la nebunie să enerveze pe toată lumea, că ea e cea mai cea... Din cauza ei mi-am pierdut și eu prietenii. Colegele de la muncă abia mai vorbesc cu ea și din nesuferită și fițoasă n-o scot. O iubesc mult și sufăr că nu se lipește de ea niciun băiat. Mai mult de două-trei întâlniri n-a avut până acum cu un băiat. Toți renunță din cauză că nu fac față la fițele ei, n-o ajută că arată ca un manechin. După ultimul băiat care a părăsit-o suferă foarte mult. Am vorbit cu el, l-am rugat să-i mai dea o șansă, băiatul a încercat, dar ei tot nu-i ajungi cu prăjina la nas și a părăsit-o definitiv. Cred că sora mea a intrat în depresie, plânge, dar pe ascuns, să n-o vadă nimeni, și-a luat și concediu, dar nu recunoaște că suferă. Ca să fiu sinceră, tragedia Mădălinei Manole m-a făcut să vă cer ajutorul. Cine s-ar fi gândit că femeia asta putea să cedeze așa urât? Credeți că sora mea se crede buricul pământului pentru că are probleme cu capul? Ce-o fi în mintea ei de se crede deasupra tuturor? Numai pe ea o am și n-aș vrea s-o dea mereu în bară. Vreau doar s-o ajut prin dumneavoastră să fie și ea ca mine. Vă mulțumesc și vă rog să nu vă supărați dacă vă cer prea mult!" – Ana Maria, 26 ani, din Constanța.
Sentimentul falsei superiorități
Din cele povestite de dumneavoastră, psihologul Speranța Băcana apreciază că ar fi posibil să nu fie vorba despre o boală psihică propriu-zisă, ci mai degrabă de un deficit de socializare al surorii dumneavoastră. Această stare se întâlnește mai ales la persoanele care se consideră mult prea importante față de semenii lor de aceeași vârstă și este cunoscută sub denumirea de megalomanie. Ea se manifestă prin delir de grandoare, însă de multe ori el este asociat și cu delirul de persecuție, situație în care lucrurile sunt mai complicate.
Fiind vorba despre o tulburare la nivelul imaginii de sine, persoana este incapabilă să se autoperceapă corect și echilibrat în raport cu ceilalți semeni, derivând de aici senti-mentul superiorității nefondate, ceea ce generează situații hilare.
Din păcate, uneori tulburarea poate fi generatoare de probleme extrem de grave pentru sine (persoana este total dezadaptată) și pentru societate (actele ei au urmări grave în plan social).
"Noi am trăit în perioada dictaturii un model de comportament megalomanic, cultul grandorii familiei Ceaușescu înscriindu-se în tiparele perfecte ale comportamentului de tip megaloman, pe care unii români nici azi nu par să-l fi uitat și inconștient sau nu, îl imită și nu îl recunosc ca fiind patologic" – a mai precizat psihologul.
Dacă lucrurile stau așa cum spuneți dumneavoastră, pentru că e posibil să fiți subiectivă ca soră, psihologul vă sugerează să aveți o discuție sinceră cu ea și s-o convingeți să urmeze câteva ședințe de consiliere psihologică.
