Medicul de gardă Semne care arată că ai bronșită

de Florica ZDRU Sâmbătă, 01 Martie 2014 272
"Există niște semne clare, ce fac deosebirea între o răceală sau gripă și bronșită? Poate o persoană să știe dacă are bronșită și fără să meargă la medic imediat? Ana Dogaru".
v v v
După cum ne-a explicat dr. Iuliana Botezatu, medic specia-list în cadrul Clinicii Phoenix Eastern Medical Center, nu ne putem da seama că avem cu adevărat bronșită decât după circa trei-patru zile de la o infecție de tract respirator superior, precum gripa sau răceala. 
Cât privește simptomele caracteristice bronșitei, principalul semn este tusea, însă nu orice fel de tuse, ci una seacă, uscată, care apare în primele zile. Apoi, devine productivă și poate fi de culoare galbenă, verde sau chiar transparentă. Există pacienți la care pot apărea mici fire de sânge în spută și febră în jur de circa 38 C. Atenție, dacă febra este mai mare, poate fi un indiciu de pneumonie.
Alte semne ale bronșitei sunt senzație generală de slăbiciune, durere surdă în piept, senzația de lipsă de aer. Chiar dacă, în ge-neral, simptomele dispar, evident, cu tratament, în două-trei săptămâni, există pacienți sâcâiți de tuse chiar și o lună. 
Totuși, este greu de făcut diferența între bronșită și gripă sau răceală ori alte boli. De aceea, medicul recomandă prezentarea de îndată la specialist dacă se resimt simptome de genul celor prezentate mai sus. 
De reținut! Bronșita reprezintă inflamația căilor aeriene ce duc aerul la plămâni (bronhiile terminale). De precizat că inflamația la acest nivel produce edem și mucus, care favorizează tusea, tulburând respirația.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei