Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Scandal din cauza unei succesiuni "Unde s-a pomenit să-mi scoată nepotul de la moștenire?"

de Florica ZDRU Marţi, 14 August 2012 823 3 min citire
"Unde s-a pomenit să-mi scoată nepotul de la moștenire?"
Indiferent de situație, declarațiile date în fața notarului trebuie să fie corecte
Nepoții, ca moștenitori de clasă posterioară, sunt chemați la succesiune legală numai dacă nu există moștenitori din clasele precedente sau dacă aceștia refuză succesiunea ori în situațiile în care toți moștenitorii din clasele precedente au fost decăzuți din dreptul la succesiune.
Totul, din cauză că în cazul unei succe-siuni legale, nu testamentare, primii care au dreptul la moștenire sunt fiii și fiicele celui ce a lăsat averea, inclusiv cei înfiați și soțul supraviețuitor, nepoții neîncadrându-se în această categorie de moștenitori.
De regulă, percepută ca o chestiune delicată, întocmirea testamentului în timpul vieții nu este, cel puțin deocamdată, un obicei împământenit la români, în majoritatea cazurilor moștenitorii fiind chemați la așa-zisa moștenire legală (au dreptul, prin efectul legii, să moștenească averea defunctului). Asta și pentru că, în ciuda testamentului, moștenitorii rezervatari nu pot fi dați la o parte. Chiar și așa, în foarte multe cazuri, când se pune problema împărțirii averii între moștenitori, conflictele sunt aproape la ordinea zilei, acestea devenind interminabile dacă la mijloc se află copii adoptați: "Când m-am căsătorit, soțul meu avea deja doi copii, iar eu o fată din concubinaj. I-am crescut pe toți fără să fac nicio diferență. Pentru că a văzut că nu fac diferențe între copii, soțul a înfiat-o pe fata mea. Ne-am împăcat cu toții foarte bine. În iunie 2011, soțul și fata au avut un accident de mașină, fata s-a prăpădit după două luni, iar soțul a rezistat până în aprilie 2012, când a murit și el. A fost durerea prea mare, cu toții am suferit și n-am des-chis încă moștenirea. Acum, copiii soțului vor să dezbatem repede moștenirea, ca să ne încadrăm în termenul de șase luni, dar mi-au spus că totul o să se împartă la trei. Unde s-a pomenit să-mi scoată nepotul de la moștenire? Eu am muncit ca o sclavă în casa asta și totul să se ducă la copiii lui? Soțul a vrut să facă testament, dar eu nu l-am lăsat, am crezut că suntem oameni. Aș vrea să știu cum să-i capăt drepturile nepotului? Ei pot să spună ce vor la notar!" (Mioara Manole).
v v v
Este adevărat că traversați o perioadă sensibilă, doamnă Manole, însă legea este clară în astfel de chestiuni. Astfel, având în vedere că nu există un testament semnat de soțul dumneavoastră, sunteți obligată să respectați procedura a ceea ce se numește procedură legală. Ca să înțelegeți mai bine cum stau lucrurile, consilierul juridic Carmen Gigică ne-a explicat că moștenitorii legali se împart în mai multe categorii și vin la moștenire în-tr-o anumită ordine, în funcție de clasa de moștenitori din care fac parte. Iar lucrurile nu se opresc aici, din cauză că și în interiorul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu defunctul înlătură de la moștenire rudele de grad mai îndepărtat. Însă, între rudele din aceeași clasă și de același grad, moștenirea se împarte în mod egal.
Ordinea moștenitorilor
Practic, moștenirea se cuvine, în ordinea și după regulile stabilite de lege, soțului supraviețuitor și rudelor defunctului, și anume descendenților, iar în lipsa acestora, ascendenților și colateralilor acestuia, în funcție de situație. În cszul dumneavoastră, primii care au drept la succesiune sunteți dumneavoastră, ca soție supraviețuitoare și copiii defunctului (ca făcând parte din clasa descendenților). Totul, din cauză că des-cendenții defunctului înlătură moștenitorii din celelalte clase și vin la moștenire în ordinea gradului de rudenie. Cât privește nepoții defunctului, aceștia sunt incluși în clasa colateralilor privilegiați, din care fac parte frații și surorile defunctului, precum și descendenții acestora, până la al patrulea grad inclusiv. Or, în cazul de față, existând primii moștenitori, cei din clasa colateralilor nu mai au dreptul la succesiune. 
Taguri
Articolul anterior "Jurnalul unui călător boem" se lansează la Gaudeamus
Articolul următor Parchetul a ridicat acte de la Curtea Constituțională

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cetățenești

Ultima oră

Titlurile zilei