"Și părul, și sprâncenele mi le vopsesc singură, o dată pe lună, cu aceeași vopsea, ca să fie culoarea la fel. Cu părul nu am avut probleme, însă la sprâncene nu mi-e clar ce se întâmplă, îmi cad, mereu găsesc fire pe față. Nu sunt singura care fac așa ceva, dar nu-mai la mine au apărut problemele…" (Ioana Voicu)
- Publicitate -
v v v
Că este posibil ca problemele să fi apărut din cauza modului de vopsire ne-a confirmat și specialista în cosmetică, Miruna Nicolae, care a ținut să precizeze că sprâncenele au nevoie de o îngrijire atentă și susținută. Însă, în niciun caz nu recomandă vopsirea lunară și, mai ales, cu vopsea de păr. Mai exact, sprâncenele ar trebui vopsite când apar diferențe vizibile între nuanța firului de păr și culoarea lor naturală, dar și când, din cauza vârstei, apar din ce în ce mai multe fire albe. De asemenea, sprâncenele ar trebui vopsite și dacă apar goluri din cauza pensatului incorect sau din alte cauze. Însă, indiferent de situație, trebuie folosită vopsea specială de sprâncene, profesională, care se poate procura din magazinele de specialitate.