Așa a vrut Dumnezeu!

Nu mi-au plăcut niciodată zecile de semne ale crucii făcute în mijloacele de transport în comun atunci când, în fața vreunei biserici, lumea se oprește din bârfă și devine… cuvioasă. La fel, mi-a displăcut de când mă știu citarea în exces a divinității, în situații și contexte în care nu-și are rostul. "Dacă ne ajută Dumnezeu" și "Așa să ne ajute Dumnezeu" au devenit, se pare, cele mai rostite sloganuri în campania pentru parlamentarele din această toamnă. Acolo unde argumentele sunt slabe sau, mai mult, acolo unde ele lipsesc cu desăvârșire, numele Domnului servește drept cale spre… urna de vot via "sufletele" alegătorilor. Dacă vreți, o strategie-surogat, un tertip electoral ipocrit și neasumat.

Pesediștii au pus, miercuri, piatra de temelie a locuințelor destinate tinerilor. De la cel mai june candidat și până la cel mai copt, aspiranții la mandatele de parlamentari au profitat de eveniment și, așa cum numai ei știu, cu salopetele albastre la "un leu kilu’", în bocanci sau, în cazul doamnelor, în cizme cu toc, au venit să "propovăduiască" nu o doctrină, nu o ideologie ci, cum altfel?!, un "ideal" roșu, un proiect local "de calitate". Au venit să promoveze vise în care nici măcar nici ei nu cred, niște cacofonii politice care fac notă discordantă nu doar cu Rolex-urile sau mai ieftinele Tissot, nu doar cu "ics treiurile sau ics cinciurile" – parcate, evident, ceva mai la distanță față de locul cu pricina -, ci cu toate chipurile alea schimonosite ale unui electorat care, de ce să nu recunoaștem, se vinde.

La fiecare luare de cuvânt, cucernicii candidați PSD pomeneau numele Domnului, că doar "prinde" la oameni… Credeam că alegătorii din Constanța se screm să iasă din ghetoul acestei lumi post-comuniste, credeam că-și doresc ca inovația politică, și nu pura fabulație, să ia locul compromisurilor de orice tip.

Ei bine, am greșit, m-am înșelat. Pe fundalul sonor al lui "Macarale, râd în soare argintii macarale/ În zori de zi" am asistat neputincioasă la o reîntronare a comunismului pe care insist să îl numesc rânced, la o "baie de mulțime" care mi-a inspirat milă. Acea milă pe care ți-o inspiră un om care crede în cai verzi pe pereți, în holograme roșii, cu multe etaje, în fundații în care, cu tot cimentul turnat, nu-și vor găsi niciodată demnitatea pierdută, de pomană, cu ocazia ultimelor alegeri.

De cealaltă parte, pesemne că Dumnezeu ajuta, și el, ca pantofii din piele italiană să lucească în praful de sub macarale, ca lentilele ochelarilor de soare Ray Ban să nu se păteze, ca ținuta de "Che Guevara" să rămână neșifonată. Și mi-am adus aminte atunci de cuvintele lui John Lennon care, într-o traducere aproximativă, sună așa: "Viața e doar ceea ce ți se întâmplă în timp ce tu îți faci alte planuri". Sunt curioasă, "dacă ne ajută Dumnezeu", s-or termina aceste blocuri vreodată? Miile de tineri care, din motive care mă depășesc, chiar cred în promisiunile urmașilor comunismului mascat, vor locui vreodată în apartamentele astea?

Am certitudinea că Dumnezeu are planuri diferite: tinerii amărâți cu ale lor, social-democrații cu altele. Fiecare cum se descurcă. Dar dacă, totuși, blocurile astea nu se vor finaliza vreodată, să nu fim prea critici, că doar n-o fi vina lui Mazăre, sau a candidaților la parlamentare, sau a lui Geoană. Așa a vrut Dumnezeu…