Betoanele de la malul mării

Problema deficitului de spații verzi nu-i preocupă, la modul serios și organizat, pe constănțeni. Nu suntem destul de civilizați, destul de înstăriți și destul de detașați de problemele de natură pecuniară ca să ne putem permite să fim ecologiști și să milităm pentru ideile verzi.

Ne deranjează, însă, la modul concret, atunci când ne petrecem timpul liber într-un părculeț, iar locul nostru de odihnă și de plimbare se micșorează pe zi ce trece. Când ne dăm seama că nimic nu stă în fața banilor (bani grei!), nici normele europene, nici binele alegătorilor sau vremelnica lor nemulțumire (pot fi îmbunați cu două-trei firimituri), nici măcar legea!

Pentru că avem lege, doar că poate fi ocolită. Și până acum exista legislație care împiedica autorizarea construcțiilor pe spațiile verzi, dar abilitatea autorităților locale a făcut minuni și betoane s-au înălțat în cele mai bune locații. Pentru că nu este de ajuns ca ochiul meu să vadă că un anumit teren este spațiu verde. El trebuie să fie prevăzut ca atare într-un plan urbanistic general (PUG).

Iar PUG-urile acestea te chiorăsc pe față, nu doar în privința parcurilor, dar chiar în subiecte mai delicate, cum ar fi acela al plajelor. Un exemplu la îndemână: în porțiunea dintre cele două Eforii, se întinde o plajă pe care, din loc în loc sunt înfipte pancarte cu inscripția "DE VÂNZARE". Iar plaja nu poate fi vândută, căci este "domeniu public de interes național". Dar, cum totul este relativ pe lume, ochiul nostru se înșeală, firește, văzând acolo plajă, câtă vreme planul urbanistic prevede clar că este vorba de un teren ca oricare altul.

Un teren care poate fi retrocedat, concesionat sau poate căpăta orice destinație ar dori administrația locală să-i dea.

De asemenea, planul urbanistic trebuie să fie de neclintit, nu provizoriu, ca acela al municipiului Constanța. Altfel, în fața unor oferte de nerefuzat, cum a fost aceea de construcție a mall-ului din Tăbăcărie, administrația locală se poate înmuia și poate accepta soluții pseudo-ecologice de rezervă, cum ar fi aceea a plantării de pomi în compensație pentru cei puși la pământ.

Mai ales când există sprijin total din partea unui consiliu local a cărui bunăvoință a fost captată printr-o elaborată și costisitoare (pe spinarea noastră) strategie și care nu răspunde, căci răspunderea colectivă nu există!

Cu atât mai mult dacă o bucată (mai mică sau mai mare) din afacerea care se naște aparține unor prieteni pe viață și pe moarte, care nu pot fi refuzați, pentru că ar fi... ca și cum ți-ai refuza ceva ție însuți.

Iată că, printr-un nefericit concurs de împrejurări, care include electorala indignare a pesediștilor și liberalilor față de distrugerea parcului Bordei din capitala aflată sub administrație democrată, a fost agitată, în detrimentul pesedistului nostru local, legislația spațiilor verzi. Întâi a sărit cu un proiect în Senat Iliescu (inutil, căci copia la indigo reglementările deja existente), apoi Guvernul a pus treburile la punct printr-o ordonanță puțin mai strictă.

Acum rămâne să constatăm cât timp le va trebui celor interesați ca să găsească o modalitate de a fenta și această ordonanță sau de a o desființa întru propășirea betoanelor în șantierul de la malul mării.

Problema deficitului de spații verzi nu-i preocupă, la modul serios și organizat, pe constănțeni. Nu suntem destul de civilizați, destul de înstăriți și destul de detașați de problemele de natură pecuniară ca să ne putem permite să fim ecologiști și să milităm pentru ideile verzi.

Ne deranjează, însă, la modul concret, atunci când ne petrecem timpul liber într-un părculeț, iar locul nostru de odihnă și de plimbare se micșorează pe zi ce trece. Când ne dăm seama că nimic nu stă în fața banilor (bani grei!), nici normele europene, nici binele alegătorilor sau vremelnica lor nemulțumire (pot fi îmbunați cu două-trei firimituri), nici măcar legea!

Pentru că avem lege, doar că poate fi ocolită. Și până acum exista legislație care împiedica autorizarea construcțiilor pe spațiile verzi, dar abilitatea autorităților locale a făcut minuni și betoane s-au înălțat în cele mai bune locații. Pentru că nu este de ajuns ca ochiul meu să vadă că un anumit teren este spațiu verde. El trebuie să fie prevăzut ca atare într-un plan urbanistic general (PUG).

Iar PUG-urile acestea te chiorăsc pe față, nu doar în privința parcurilor, dar chiar în subiecte mai delicate, cum ar fi acela al plajelor. Un exemplu la îndemână: în porțiunea dintre cele două Eforii, se întinde o plajă pe care, din loc în loc sunt înfipte pancarte cu inscripția "DE VÂNZARE". Iar plaja nu poate fi vândută, căci este "domeniu public de interes național". Dar, cum totul este relativ pe lume, ochiul nostru se înșeală, firește, văzând acolo plajă, câtă vreme planul urbanistic prevede clar că este vorba de un teren ca oricare altul.

Un teren care poate fi retrocedat, concesionat sau poate căpăta orice destinație ar dori administrația locală să-i dea.

De asemenea, planul urbanistic trebuie să fie de neclintit, nu provizoriu, ca acela al municipiului Constanța. Altfel, în fața unor oferte de nerefuzat, cum a fost aceea de construcție a mall-ului din Tăbăcărie, administrația locală se poate înmuia și poate accepta soluții pseudo-ecologice de rezervă, cum ar fi aceea a plantării de pomi în compensație pentru cei puși la pământ.

Mai ales când există sprijin total din partea unui consiliu local a cărui bunăvoință a fost captată printr-o elaborată și costisitoare (pe spinarea noastră) strategie și care nu răspunde, căci răspunderea colectivă nu există!

Cu atât mai mult dacă o bucată (mai mică sau mai mare) din afacerea care se naște aparține unor prieteni pe viață și pe moarte, care nu pot fi refuzați, pentru că ar fi... ca și cum ți-ai refuza ceva ție însuți.

Iată că, printr-un nefericit concurs de împrejurări, care include electorala indignare a pesediștilor și liberalilor față de distrugerea parcului Bordei din capitala aflată sub administrație democrată, a fost agitată, în detrimentul pesedistului nostru local, legislația spațiilor verzi. Întâi a sărit cu un proiect în Senat Iliescu (inutil, căci copia la indigo reglementările deja existente), apoi Guvernul a pus treburile la punct printr-o ordonanță puțin mai strictă.

Acum rămâne să constatăm cât timp le va trebui celor interesați ca să găsească o modalitate de a fenta și această ordonanță sau de a o desființa întru propășirea betoanelor în șantierul de la malul mării.