Pe 21 iunie a fost lansat volumul "Cartea blogurilor politice - Machiavelli.ro". El reprezintă o inovație editorială, reunind postările a 29 de politicieni pentru care blogul a devenit un nou spațiu public de dezbatere, de argumentare, necesar uneori pentru a înlocui retorica goală cu logica. Nesimțirea cu bunul simț. Vanitatea și mediocritatea cu o oarecare consecvență a valorii.
- Publicitate -
În urmă cu aproximativ doi ani scriam despre acei politicieni de la nivel local, dar și de la centru, care fix în pragul alegerilor parlamentare au decis să-și lanseze niște surogate de bloguri, folosindu-le drept loc propice desfășurării cultului propriei personalități. Nu tu interacțiune, fie ea și mediată, cu cetățenii, nu tu popularizarea platformei. Că doar era plină campanie pentru uninominal. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult de acum doi ani. Unii dintre parlamentarii constănțeni nu-și mai actualizează… "ce-or fi fost ele" - orice, numai bloguri nu - în vreme ce alții postează acolo doar materiale din presă în care ieșirile lor publice sunt comentate pozitiv. Altminteri, blogul rămâne doar o co-extensie a ceea ce, uneori, numim "animal politic" pentru care cotcodăceala politică este sinonimă cu dezbaterea, în vreme ce penibilele zgândăreli dintre exponenții partidelor reprezintă un motiv de laudă pentru că, nu-i așa?!?, "ce i-am tras-o lui X!", "ce i-am spus-o lui Y!". Aiurea!
Acum, sigur, nu putem cădea în capcana generalizărilor futile. Pentru că în aceiași doi ani s-au conturat și bloguri (dar nu la nivel local) în care niciun Narcis nu se îndrăgostește de propria sa imagine și care, de asemenea, nici nu pare a avea obsesia carierei și a propășirii personale. Cu atât mai puțin tendința de a-și iriga, în răstimpuri electorale, mesajul de partid, oricare ar fi acela.
Bloguri în genul celor ale lui Varujan Pambuccian și Vasile Dâncu, dar și al Ralucăi Turcan îmi hrănesc speranța că ceva se poate schimba și că, dincolo de politica de chermeză, pestriță, dar în definitiv tristă, compromisă, am putea avea o arenă în care să evolueze oameni tributari unor idealuri și exigențe, oameni care dezinhibă dialogul și care renunță - riscant, e drept! - la o serie de ipocrizii greu de întreținut.
Probabil că nevoia acestor politicieni de a-și lărgi spațiul în care se manifestă și se exprimă a devenit și nevoia noastră de intra în contact cu oameni de la ale căror idei și propuneri am putea să reconstruim, de jos, de undeva de la temelii, proiectul României de azi. Probabil că, în timp, va conta mai puțin dacă aceste "interfețe" au fost updatate din setea lor de a fi în permanență prezenți în blogosferă și în atenția acelor infatigabili jurnaliști care îi citează în exces în ore și ore de audiență. Poate că, cine știe, acești politicieni al căror spirit civic nu s-a atrofiat până aproape de dispariție ar putea înlocui interesele și nevoile de gașcă sau de clan cu cele ale comunității, așa cum ar fi firesc într-un sistem democratic. Iar apropo de spirit civic țin să menționez aici că niciunul dintre deputații și senatorii constănțeni nu a avut vreo reacție vizavi de eliminarea din Ordonanța de Urgență 114/2007 a articolului care interzicea în mod expres schimbarea destinației spațiilor verzi și a parcurilor. Nici într-una din numeroasele lor conferințe de presă în care fac teoria bățului de chibrit, nici în vreo postare pe pseudo-blogurile pe care le actualizează angajații de la cabinetele parlamentare. Și asta în pofida faptului că parcurile Constanței riscă să dispară.
Probabil că blogosfera are nevoie de politicieni sătui de vorbărie sterilă și de răzbunări puerile. Dar, cel mai probabil, de acești politicieni au nevoie și oamenii care i-au ales, toți acei țărani blocați în lumea satului secolului XIX, toți acei dezamăgiți de evidenta stagnare a clasei politice într-o anarhie dezarmantă, toți aceia care, nici măcar o dată la câțiva ani, nu mai vor să voteze. Altfel… rămân cu sentimentul a două drumuri paralele, care se întâlnesc doar în campania electorală.
