Pentru mine, Crin Antonescu a fost o dezamăgire, deși nu-mi pusesem mari speranțe în el. Mă enervase încăpățânarea cu care voia să combine PNL-ul cu PSD-ul, în dauna unei alianțe mult mai firești, cu PD-L-ul, alianță la care mulți liberali încă mai visează, întru reconstrucția dreptei din România. L-am văzut un pic altfel la congresul PNL, atunci când a fost ales președinte al liberalilor. A avut o atitudine demnă, a susținut un discurs obamian, în dâra consistentă lăsată de noul președinte al SUA. Renunțase la veselia ineptă și la vocea subțiată, de cață, avea figura aceea de intelectual marcat de o recentă suferință personală și chiar m-a păcălit pentru o vreme, mă gândeam că ar putea fi o alternativă la Băsescu, cel cu rude și prieteni care-l trag în jos, cel cu numeroase minusuri comportamentale și de vocabular.
- Publicitate -
Apoi Crin Antonescu a ieșit public pentru a sprijini acuzațiile nesusținute de dovezi ale lui Sorin Roșca Stănescu, apreciindu-l pe acesta ca pe un reputat ziarist. Reputat, într-adevăr… Și-a reluat vocea subțiată, care seamănă izbitor cu tonul Elenei Udrea (tonul acela de cumătră indignată și agresivă), făcând glumițe picante despre viața amoroasă a președintelui României. Glumițe plantate oriunde, în timpul oricărui discurs al său, din care nu poate să lipsească atacul de jos nivel la Băsescu.
Ba despre părul blond, ba despre "poziția" blondei în raport cu președintele, cu nimic mai presus decât glu-mițele celui din urmă cu privire la coafura și culoarea părului lui Crin. Aceeași calitate a discursului, aceeași ca-litate umană, aceeași lipsă de sobrietate care, în contextul dramatic în care ne găsim, pe mine mă oripilează pur și simplu.
L-am văzut ieri într-un filmuleț realizat în timpul bilanțului băsescian; râdea, se schimonosea, de parcă era ceva amuzant la un discurs oficial ținut de la tribuna Parlamentului. Orice om serios aflat în poziția de candidat la președinție ar fi ascultat cu atenție, ar fi luat notițe pentru a-și construi, dacă era cazul, dacă președintele spunea ceva sancționabil în planul ideilor, un discurs contradictoriu. S-a hlizit o vreme, apoi a ieșit din sală, nu mai suporta discursul interminabil. De parcă cineva s-ar duce în parlament pentru dans și antren, nu pentru discursuri politice. Fiind un bilanț pe cincinal, nu unul pe zi, chiar dacă a durat aproape două ore, eu, ca cetățean român, aș fi vrut să stau să-l ascult dacă nu aș fi avut în seara aceea alte obligații - promisesem să mă duc în parc cu fiică-mea - și dacă ar fi fost vreo televiziune care să-l transmită integral. Dar eu nu sunt plătită din bani publici pentru a asculta discursurile din parlament și nici nu mi-am asumat răspunderea de a candida la președinție, Crin Antonescu - da!
Și mai e ceva. Lipsa de anvergură intelectuală și morală a lui Crin Antonescu pentru poziția pe care o ocupă și pentru cea la care visează mi-a fost confirmată de renunțarea totală și fără regrete la ideea reconstrucției dreptei în România. Eu personal am tradus-o prin lipsa de atașament față de doctrina partidului pe care îl conduce, ceea ce s-ar mai putea numi oportunism politic. Când un liberal arată o atât de persistentă înclinație față de PSD și o aversiune atât de radicală față de proiectul de a uni, într-un moment prielnic, partidele de dreapta într-unul singur, când reduce discuția la antipatii față de oameni și refuză ridicarea la principii, mie îmi este foarte clar că galbenul de pe el este aplicat într-un strat destul de subțire, cu vopsea de o calitate relativă.
Încă mai aștept apariția în cursa pentru prezidențiale a unui om serios, cu un discurs care să nu mă umple de jenă, fără aplecare către umor de joasă speță, către glume de cazarmă, concentrat mai degrabă pe ce are el însuși în proiect pentru țară decât pe ce rele au făcut sau ar putea să facă alții dacă ar fi aleși, un om care să vadă clar în viitor, fără ca perspectiva să-i fie blocată de frați, surori, neveste, amante, copii, unchi sau mătuși. Da, recunosc, am pretenții exagerate. Suntem în România. Reformulez: Aștept măcar ca actualii candidați să treacă peste obsesie și să ne dea semne că există în creierele lor și zone libere de Băsescu și preocupate de România. Aștept degeaba, nu?
