Trebuie să recunosc: mă scoate din sărite faptul că, de prea multe ori, în nenumărate cercuri se discută despre globalizare. Toată lumea emite judecăți de valoare cum că globalizarea ar fi - din punct de vedere politic, economic și socio - cultural - un nu știu ce și nu știu cum. Oameni sorbind din cea mai scumpă șampanie sau fete cu chip de păpuși care participă la toate concursurile posibile de Miss (și care, invariabil, susțin că își doresc pacea în lume, afirmații rostite într-o engleză stricată și cu un zâmbet tâmp întipărit pe față) "comentează" despre "farmecul" globalizării ca și cum ar vorbi despre un film mediocru, văzut cu o seară înainte din lipsă de ocupație (ceva în genul "Diavolul se îmbracă de la Prada").
- Publicitate -
De asemenea, îmi amintesc că, în cadrul unui eveniment la care am participat în urmă cu trei ani, nu erai "trendy" dacă nu abordai - indiferent dacă erai realmente interesat sau nu - subiectul "satului global".
Îmi displace paradigma creată în jurul acestei teme și asta nu pentru că americanii, și nu doar ei, au impresia că România este o salată sau pentru că tot ei sunt cei care cred că țara lor este un gen de axis mundi. Ci pentru că, pur și simplu, habar nu avem. Chiar așa, nu avem habar. Chiar și atunci când nu suntem, la rândul nostru, egocentrici – România e cea mai cea, tărâm al minunățiilor și al așa numitului "fabulo-spirit" - rămânem, totuși, limitați la un spațiu restrâns din punct de vedere al accepțiunilor. Fapt pentru care decupăm stângaci niște mize comunicaționale ce țin de macrosocial și de globalizare fie doar și pentru a părea ceva mai interesanți sau mai informați. Ceea ce, sincer vorbind, mi se pare trist.
Și, din nou, trebuie să recunosc că nu aveam asupra Indiei viziunea realității ei culturale și, mai ales, sociale. Când mă gândeam la India mă gândeam - și este, dacă vreți, un clișeu cultural - în primul rând la faptul că în școala generală am învățat că este țara mirodeniilor și, îndeosebi, că aici se află celebrul Taj Mahal, monumentul-mormânt, ridicat de împăratul mogul Shah Jahan în amintirea celei de-a doua soții, Mumtaz Mahal, o prințesă persană musulmană. Astăzi, în India, în fiecare an,sute de mii de femei nu mai apucă să se nască, copiii sunt uciși încă din faza intrauterină. Dacă sexul copilului este feminin, acesta este avortat, pentru că familiile fetelor sunt obligate să dea, la măritișul lor, o mare sumă de bani ginerilor pe care, însă, nu o au. De aceea, copiii de sex feminin nu se mai nasc. Taj Mahal e cunoscut drept monument închinat dragostei. Nu pot să nu mă gândesc: căror credințe se mai închină indienii, părinții fetelor?
În țările din lumea a treia, state subdezvoltate deci, așa cum sunt multe în Africa, populația suferă de foame, este cobai al marilor corporații în efectuarea de teste de medicamente, fetele sunt răpite de viitorii soți alături de care vor trebui să trăiască toată viața împotriva voinței lor. Asta în cazul în care nu optează pentru suicid. Oamenii sunt purtători de boli care ucid fără milă sau sunt îmbătrâniți cu zeci de ani înainte de vreme.
Unele dintre țările musulmane aplică în continuare politici extrem de constrângătoare și reducționiste în ceea ce le privește pe femei. Acestora nu li se văd decât ochii, fantome înfășurate care nu cunosc ideea de libertate a propriei identități. În multe dintre situații, ele nu știu nici măcar să citească.
Pe de altă parte, peste tot în lume, și în România deci, copiii nasc copii. Că o fi din dragoste, din lipsă de educație sau ignoranță, nu pot să mă pronunț.
Cert este faptul că aud din ce în ce mai des – parcă în mod contrar evoluției ultimelor decenii - despre cazuri ale unor fete de 11, 12 ani care aduc pe lume copii. Cum se pot numi copiii care, înainte de a crește ei înșiși, fac copii? Unde e atunci armonizarea modernității? De ce, în secolul XXI, procesul multi-cauzal - căci, de fapt, nu știu cum pot să numesc fenomenul globalizării - provocat de acest "sat universal fericit" produce asemenea discrepanțe între culturi și civilizații?
Știu, mă încăpățânez să nu renunț la acest "De ce?". De ce mobilitatea ideilor nu e universal valabilă? Știam că dialogul e liber, că educația e dezirabilă oriunde în lumea asta și că există mijloace contraceptive. Cred că globalizarea asta - "mâncată" alături de caviar la mondenitățile din paginile revistelor – ar trebui să le stea în gât celor care nu au habar că lumea moare de foame, că pielea femeilor se vede în proporție de 10 centimetri în unele țări și că sunt copii care, deși nu știu încă ce e cu ei, nasc copii. Care este, în definitiv, cel mai relevant exponent al libertății lumii contemporane ? Eu sper în continuare că omul. Și, la fel ca și până acum, mă încăpățânez să mă întreb: de ce ?
Trebuie să recunosc: mă scoate din sărite faptul că, de prea multe ori, în nenumărate cercuri se discută despre globalizare. Toată lumea emite judecăți de valoare cum că globalizarea ar fi - din punct de vedere politic, economic și socio - cultural - un nu știu ce și nu știu cum. Oameni sorbind din cea mai scumpă șampanie sau fete cu chip de păpuși care participă la toate concursurile posibile de Miss (și care, invariabil, susțin că își doresc pacea în lume, afirmații rostite într-o engleză stricată și cu un zâmbet tâmp întipărit pe față) "comentează" despre "farmecul" globalizării ca și cum ar vorbi despre un film mediocru, văzut cu o seară înainte din lipsă de ocupație (ceva în genul "Diavolul se îmbracă de la Prada").
De asemenea, îmi amintesc că, în cadrul unui eveniment la care am participat în urmă cu trei ani, nu erai "trendy" dacă nu abordai - indiferent dacă erai realmente interesat sau nu - subiectul "satului global".
Îmi displace paradigma creată în jurul acestei teme și asta nu pentru că americanii, și nu doar ei, au impresia că România este o salată sau pentru că tot ei sunt cei care cred că țara lor este un gen de axis mundi. Ci pentru că, pur și simplu, habar nu avem. Chiar așa, nu avem habar. Chiar și atunci când nu suntem, la rândul nostru, egocentrici – România e cea mai cea, tărâm al minunățiilor și al așa numitului "fabulo-spirit" - rămânem, totuși, limitați la un spațiu restrâns din punct de vedere al accepțiunilor. Fapt pentru care decupăm stângaci niște mize comunicaționale ce țin de macrosocial și de globalizare fie doar și pentru a părea ceva mai interesanți sau mai informați. Ceea ce, sincer vorbind, mi se pare trist.
Și, din nou, trebuie să recunosc că nu aveam asupra Indiei viziunea realității ei culturale și, mai ales, sociale. Când mă gândeam la India mă gândeam - și este, dacă vreți, un clișeu cultural - în primul rând la faptul că în școala generală am învățat că este țara mirodeniilor și, îndeosebi, că aici se află celebrul Taj Mahal, monumentul-mormânt, ridicat de împăratul mogul Shah Jahan în amintirea celei de-a doua soții, Mumtaz Mahal, o prințesă persană musulmană. Astăzi, în India, în fiecare an,sute de mii de femei nu mai apucă să se nască, copiii sunt uciși încă din faza intrauterină. Dacă sexul copilului este feminin, acesta este avortat, pentru că familiile fetelor sunt obligate să dea, la măritișul lor, o mare sumă de bani ginerilor pe care, însă, nu o au. De aceea, copiii de sex feminin nu se mai nasc. Taj Mahal e cunoscut drept monument închinat dragostei. Nu pot să nu mă gândesc: căror credințe se mai închină indienii, părinții fetelor?
În țările din lumea a treia, state subdezvoltate deci, așa cum sunt multe în Africa, populația suferă de foame, este cobai al marilor corporații în efectuarea de teste de medicamente, fetele sunt răpite de viitorii soți alături de care vor trebui să trăiască toată viața împotriva voinței lor. Asta în cazul în care nu optează pentru suicid. Oamenii sunt purtători de boli care ucid fără milă sau sunt îmbătrâniți cu zeci de ani înainte de vreme.
Unele dintre țările musulmane aplică în continuare politici extrem de constrângătoare și reducționiste în ceea ce le privește pe femei. Acestora nu li se văd decât ochii, fantome înfășurate care nu cunosc ideea de libertate a propriei identități. În multe dintre situații, ele nu știu nici măcar să citească.
Pe de altă parte, peste tot în lume, și în România deci, copiii nasc copii. Că o fi din dragoste, din lipsă de educație sau ignoranță, nu pot să mă pronunț.
Cert este faptul că aud din ce în ce mai des – parcă în mod contrar evoluției ultimelor decenii - despre cazuri ale unor fete de 11, 12 ani care aduc pe lume copii. Cum se pot numi copiii care, înainte de a crește ei înșiși, fac copii? Unde e atunci armonizarea modernității? De ce, în secolul XXI, procesul multi-cauzal - căci, de fapt, nu știu cum pot să numesc fenomenul globalizării - provocat de acest "sat universal fericit" produce asemenea discrepanțe între culturi și civilizații?
Știu, mă încăpățânez să nu renunț la acest "De ce?". De ce mobilitatea ideilor nu e universal valabilă? Știam că dialogul e liber, că educația e dezirabilă oriunde în lumea asta și că există mijloace contraceptive. Cred că globalizarea asta - "mâncată" alături de caviar la mondenitățile din paginile revistelor – ar trebui să le stea în gât celor care nu au habar că lumea moare de foame, că pielea femeilor se vede în proporție de 10 centimetri în unele țări și că sunt copii care, deși nu știu încă ce e cu ei, nasc copii. Care este, în definitiv, cel mai relevant exponent al libertății lumii contemporane ? Eu sper în continuare că omul. Și, la fel ca și până acum, mă încăpățânez să mă întreb: de ce ?
