Constanța lui Radu Mazăre

Din 1996, de când am ales să fac facultatea în Iași, Constanța a rămas pentru mine un loc unde mă întorc în vacanțe și mai ales vara, încercând să regăsesc, luând orașul la pas, ceva din atmosfera adolescenței mele, când făceam de câteva ori pe săptămână turul librăriilor și anticariatelor de pe Ștefan cel Mare, Tomis și băteam străduțele dinspre Piața Ovidius în căutarea unor chilipiruri muzicale cu Steve Ray Vaughan ori a unor înregistrări rare cu Jimi Hendrix și Jim Morrison. Au trecut mai bine de 15 ani de atunci și uneori reiau vechiul traseu doar pentru a mă pierde printre amintiri. Firește, nici vorbă de librării, căci alte afaceri, mult mai profitabile, ocupă spațiile cu pricina. Fiind de-al locului, nu reușesc să privesc orașul în care am trăit atâția ani cu ochii unui turist. Dar, cum ajung din ce în ce mai rar pe acasă, reușesc să văd foarte bine schimbările pe care urbea de la malul mării le suferă. Anul acesta mi-a zgâriat retina, mai mult decât oricând, starea jalnică în care a ajuns zona cea mai frumoasă din Constanța: este vorba despre partea veche a orașului, situată dincolo de Piața Ovidiu, pe care localnicii și cunoscătorii o numesc "peninsula". Aici existau și parțial încă mai există (nu pentru foarte multă vreme, mă tem) niște case vechi de sfârșit de secol al XIX-lea, cu decorațiuni Art Nouveau, cu un eclectism pe care, pe vremuri, nu-l gustam neapărat, dar care acum mi se pare agreabil; a devenit el însuși un stil specific acestei zone, fiind, de fapt, un răspuns arhitectural la ames-tecul de etnii, culturi, obiceiuri care defi-nesc spațiul atât de colorat al Dobrogei. În plus, străbăteam, când eram elev, de cinci ori pe săptămână această zonă, pentru a ajunge la Biblioteca municipală, aflată atunci într-o veche și frumoasă clădire, revendicată între timp de Mitropolia în proximitatea căreia se afla. Memoria mea a conservat, prin urmare, foarte multe detalii ale bătrânelor clădiri și, mai ales, o atmosferă care mă trimitea, pe atunci, într-o altă epocă și într-o altă lume. Deși am locuit în alt cartier, mult mai proletar, aceasta este partea tomitană pe care o simt cel mai aproape. Doar că, între timp, câteva vechi imobile ce străjuiau Piața Ovidiu s-au prăbușit de-a dreptul fără ca nimeni să facă un minim gest de oprire a acestui fenomen aberant. E vorba de un proces care a durat mai bine de zece ani; zece ani de nepăsare, de nesimțire cruntă a autorităților și, în special, a primarului Radu Mazăre. Dar să mă stăpânesc deocamdată, lăsând pentru finalul acestui articol opiniile pe care le am despre acest personaj. Am coborât să-mi plimb copilul pe faleza atât de cunoscută care începe de la intrarea în port, trece pe lângă Cazino și se sfârșește în Portul Tomis. Cazinoul nu mai este folosit, se află în ruină. Geamuri sparte, pereți coșcoviți, tencuială căzută, decorațiuni distruse. Dacă va fi lăsată în această stare, majestuoasa clădire va deveni, în câțiva ani, o amintire. Mie unuia mi se pare absurd ca acest simbol al Constanței (care abia numără 101 ani) să fie părăsit cu nonșalanță. Oare chiar nu s-o fi găsit nimeni să investească și să pună la cale o afacere aici? Oare nu a găsit primăria nicio strategie de salvare a edificiului? Se pare că nici nu există astfel de intenții, de vreme ce faleza însăși se prăvălește în mare, iar de la bugetul local nu s-au putut aloca nici măcar fonduri pentru a se vopsi balustrada care, pe vremuri, era albă, iar acum e mai mult ruginită. Ai impresia, dacă ajungi acolo dimineața foarte devreme și nu mai e multă lume în preajmă, că ai nimerit într-un oraș din care toată lumea a fugit de ceva vreme din cauza vreunei invazii. Vizitat dinspre port, orașul Constanța seamănă din ce în ce mai mult cu epava de la Costinești. În fine, dacă cineva insistă și își continuă plimbarea pe lângă statuia lui Eminescu și Institutul de Marină, dacă are răbdarea de a trece și prin Portul Tomis, insalubru și atât de cretin amenajat cu niște biloaie de fier ruginit pe post de operă de artă, ajunge pe Plaja Modern. E o variantă fericită, pentru că altfel ar trebui să coboare cele câteva sute de scări în ruină, pe care îți poți frânge, la orice pas, gâtul ori, dacă ai noroc, doar picioarele. În plus, plaja este năpădită de bălării, iar esplanada pare a se fi transformat într-o groapă de gunoi a orașului, în care mirosul de mâțe moarte se distinge net. Nu strică să ne întrebăm: de ce vin turiștii în Constanța? De ce ar mai veni și ce anume i-ar mai aduce aici și peste 10, 20, 50 de ani, de vreme ce plajele sunt neîngrijite, monumentele se prăbușesc, iar viața culturală nu este nici ea foarte vioaie? A devenit municipiul, de când este administrat de Radu Mazăre, un fel de anexă a stațiunii Mamaia? Se pare că da. Ruinei și degradării părții vechi a orașului le corespund palmierii, telegondola și cluburile din Mamaia. Pentru Radu Mazăre cultura se reduce la dansurile din buric, în ritm de salsa sau de samba, prestate de niște șoldane sud-americane. Radu Mazăre pare a fi devenit primarul Mamaiei. Nu neg că este un primar bun pentru dezvoltarea acestei stațiuni cu intrare restrictivă, dar unul catastrofal pentru adevărata Constanța. Pentru a administra un astfel de loc, apăsat de o tradiție milenară, care obligă, e obligatoriu să ai o cultură serioasă și un respect autentic pentru valorile locului. Or, primăria se folosește de vechile imagini ale unor clădiri-simbol ale urbei, pe când acestea se aflau într-o stare onorabilă, pentru a atrage turiștii. Comparați Cazinoul din imaginile de pe site-ul Primăriei cu cel din realitate și veți avea impresia că sunt două edificii diferite sau că au trecut, peste impozanta clădire, măcar 200 de ani. În fine, e clar că problema este una de viziune, de simț al valorilor. Dar cum să-i pretinzi unui individ din topor precum Radu Mazăre să aibă o viziune corectă asupra priorităților orașului? El nu știe că marile metropole ale lumii, de la Paris, Roma, Barcelona, Londra, New York, până la Tokio și Moscova trăiesc din valorificarea acestor simboluri. Mie unuia mi se pare revoltător că un astfel de personaj, cu alură de interlop narcotizat, de o incultură crasă, de un grobianism sfidător, are în mână soarta unui oraș cu o tradiție care pornește (sau măcar se revendică), nu e așa?, de la Ovidius. Dar oare ce ar răspunde primarul Tomisului dacă ar fi întrebat cine a fost Ovidius? Că e ăla cu o mină buimacă, cocoțat pe soclu în piața cu același nume? Înțeleg că, la vreme de criză, Teatrul Liric, Opera, mai pe înțelesul tuturor, stă să fie închisă, că și revista "Tomis" e amenințată de aceeași soartă. Ce contează însă toate astea, ce contează monumentele, Cazinoul și tradiția orașului, pe lângă artificiile din Mamaia? Radu Mazăre distruge exact ceea ce oriunde în lume atrage cei mai mulți turiști: vestigiile culturale, tradiția, simbolurile urbei, spiritul locului. Lipsit de interfața simbolică specifică, orice oraș este destinat anonimatului, deci dispare de pe harta turistică. M-am bucurat când am văzut că un cotidian vertical cum este "Cuget Liber" a pornit o campanie pentru salvarea Peninsulei din ghearele acestui primar incult și obtuz: ei propun, nici mai mult, nici mai puțin, decât transformarea zonei vechi a orașului în rezervație arheologică și turistică. Cred că e singura soluție de a conserva această zonă, care rezistă, în anumite părți, încă de la grecii antici, dar care se prea poate să nu mai reziste încă unui mandat al acestui primar incult, grosolan, fără orizont, care este Radu Mazăre. *** Născut la 21 ianuarie 1978, în județul Constanța, Bogdan Crețu este lector la Catedra de Literatură română din cadrul Facultății de Litere, Universitatea "Al.I. Cuza" din Iași. Doctor în filologie, cu distincția magna cum laude, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegii critice. Explorări în critica și eseistica actuale, editura Timpul, Iași, 2005 (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România; Premiul pentru debut al revistei "Convorbiri literare"); Matei Vișniec - un optzecist atipic, Editura Universității "Al.I. Cuza" Iași, 2005 (Premiul pentru debut al "Ziarului de Iași", nominalizat la Premiul pentru debut al revistei "România literară"), Lecturi actuale. Pagini despre literatura română contemporană. Editura Timpul, Iași, 2006 (Premiul pentru critică al revistei "Ateneu"), Utopia negativă în literatura română (Editura Cartea românească, 2008). Cronicar literar, eseist; a publicat în jur de 500 de articole în reviste precum: Adevărul literar și artistic, Observator cultural, Convorbiri literare, Tribuna, Vatra, Cultura, Viața românească, România literară, Ziarul de duminică, Steaua, Contrafort, Dacia literară, Pana mea, Caiete critice, Ateneu, Bucureștiul cultural, Paradigma, Transilvania etc. Articolul "Constanța lui Mazăre", publicat și în "Ziarul de Iași", a apărut ca urmare a campaniei inițiate de cotidianul "Cuget Liber" "Luați-i Peninsula lui Mazăre!".