Constanța, orașul de vis

Cât de mult îi mai reprezintă Constanța pe adevărații constănțeni? Cum ar trebui să arate vechea cetate a Tomisului pentru a fi un oraș de vis, așa cum și-l doresc localnicii, turiștii, românii? Cât de departe se află Constanța de astăzi de orașul de vis Constanța?

Primarul Mazăre spune că totul e roz în așezarea pe care o păstorește de aproape zece ani, singurele probleme reale fiind scăderea traficului de mărfuri în port și criza imobiliară. În rest, avem orașul pe care ni-l dorim și pe care îl merităm.

Însă nu știu câți dintre constănțeni mai cred asta. Constanța a deviat de mult timp de pe orbita civilizației și a dezvoltării, gravitând în jurul intereselor meschine ale unor grupări de tip mafiot, care profită de relațiile lor din administrația locală și județeană. O imensă caracatiță a înșfăcat orașul, sugrumându-l și jupuindu-l ca pe o pradă. Dincolo de camarila administrației Mazăre nu mai există lege, granițe sau bun simț. Progeniturile hibride ale politicii locale devorează un oraș care a crescut secole la rând pe temeliile unei civilizații străvechi, transformându-l într-un pașalâc din lumea a treia, unde haitele de câini atacă în plină zi iar boierii își iau peșcheșul din banii constănțenilor.

Constanța, oraș de vis, nu mai are nimic în comun cu ceea ce se întâmplă astăzi. Cele două realități sunt antonime, se exclud una pe alta și niciodată nu vor putea conviețui împreună.

În Constanța de vis, orașul ar arăta cu totul altfel. În parcuri ar exista copaci și verdeață, și nicidecum mall-uri, magazine, biserici peste biserici, hoteluri și restaurante, mii de tone de beton care acoperă lacome orice petic de iarbă. În parcuri s-ar planta pomi și nu bodegile prietenilor, pe alei s-ar plimba copii și bătrâni și nu mașini și buldozere.

Zona peninsulară nu ar mai arăta ca haznaua publică a unui oraș stricat la stomac, ci ar deveni emblema unei așezări antice și motorul unui turism real. În timp ce toate orașele din lume încearcă să profite din plin de pe urma trecutului istoric, vânzând până și ultima poveste, Constanța își distruge singură trecutul în interesul unor afaceriști care doresc altceva din peninsulă. Sub ochii administrației locale și în complicitate cu aceasta, sunt lăsate să piară sute de clădiri considerate monumente istorice, pentru ca mai apoi să poată să ridice clădiri din sticlă și cluburi de noapte. Zona istorică a Constanței se prăbușește sub tonele de mizerie și rahat, pe străduțele ciobite și murdare, păzite de haite de maidanezi și infractori de toate soiurile. Plimbăm turiștii ca printr-un tunel al groazei printre ruine insalubre, care le pun viața în pericol, obligându-i să respire putoarea unei zone intrate în descompunere organică. Încercăm să le vindem statuia și povestea lui Ovidius, exilat la Pont, pe o tarabă ruginită și jegoasă, unde istoria se pierde printre dărăpănături și gunoaie. Ca bonus, îi urcăm în autobuze decopertate pentru a le arăta griul unui oraș comunist, fără nicio identitate.

În orașul de vis Constanța, stațiunea Mamaia nu ar însemna dansatoare brazilience plătite cu sute de mii de euro și nici bărcuțele șeicilor. Plajele ar fi pentru turiști și nu pentru apropiații administrației locale, care își construiesc hoteluri, terase, blocuri de locuințe și orice le trece prin cap direct pe nisip. Plaja a devenit locul unde marii șmecheri își ridică betoane, iar spațiul verde bătaia de joc a municipalității. Cine spune că Mamaia s-a dezvoltat în ultimii ani minte sau nu a mai fost demult prin stațiune. Nu Mamaia s-a dezvoltat, ci afaceriștii care au asasinat orice colțișor de verdeață pentru a-și face hoteluri sau apartamente. Stațiunea se sufocă în haosul urbanistic, devenind mai degrabă un cartier CET cu ieșire la mare. Pentru că s-au pus trei pavele, cinci fântâni și s-au adus câteva perechi de sâni bine bronzați din America de Sud nu înseamnă că Mamaia a evoluat. În ritmul acesta, în câțiva ani, plaja va dispărea, iar marea va bate direct în balcoanele și recepția hotelurilor ce se ridică.

Într-un oraș civilizat, nicidecum de vis, mașinile ar circula pe stradă, iar pietonii pe trotuar. În Constanța este tocmai invers. Zeci de mii de autoturisme stau cocoțate pe trotuare pentru că nu există parcări într-un oraș care se mai vrea și turistic, obligând pietonii să facă slalom prin traficul rutier. Femei cu copii în cărucioare merg pe stradă pentru că nu există trotuare. Iar acolo unde nu intervin autoturismele, dau cu subsemnatul nesimțirea și indiferența primăriei. Lăsate în paragină, pline cu gropi și apă, cu noroaiele până la genunchi.

În orașul de vis Constanța, cetățenii s-ar putea plimba liniștiți prin parcuri, pe stradă, s-ar putea întoarce împăcați seara de la serviciu știind că nu vor fi atacați de haitele de maidanezi. În timp ce polițiștii comunitari s-ar interesa de siguranța și securitatea constănțeanului în loc să vâneze roțile mașinilor parcate neregulamentar. Într-un oraș precum Constanța, unde criminalitatea a ajuns la cote extrem de ridicate, constănțenii plătesc taxe de protecție la primărie pentru a fi păzite lalelele și chioșcurile unui ziar local, iar polițiștii comunitari acționează doar pentru amendarea mașinilor parcate aiurea.

În orașul de vis Constanța, primarul și consilierii locali ar fi în slujba cetățeanului și nu invers. Bugetul local, taxele și impozitele noastre ar fi cheltuite pentru comunitate, pentru oraș, și nicidecum pentru bunăstarea prietenilor și partenerilor de afaceri ai edililor. Ar exista lege și corectitudine din partea aleșilor locali. Însă primim dispreț, abuzuri.

Un oraș de vis este departe de imaginea Constanței de astăzi. Dacă după zece ani de mandat marea realizare a unui primar este că l-au aruncat babele în sus ca pe fotbaliști, asta spune mult despre cum s-a dezvoltat localitatea.