Crime cu premeditare

de Cosmin ZAPOROJAN Miercuri, 03 Martie 2010 405
Zilnic, zeci de șoferi sunt miluiți cu dosare penale pentru că sunt prinși în timp ce-și conduc bine mersi mașinile deși sunt beți mangă sau nu au permis. Nu e mare lucru pentru ei și nici pentru procurorii și judecătorii care îi anchetează mai apoi. De obicei, scapă cu o simplă amendă. Și din nou se urcă la volan fiindcă au prins slăbiciunea sistemului care nu are nicio reacție la acest fenomen. Justiția română nu îi consideră pericol public și le dă toată libertatea pentru a recidiva ori de câte ori doresc. Nu o să vedeți niciodată un șofer beat turtă reținut de polițiști, așa cum nu veți afla de vreun caz în care cineva să ajungă după gratii pentru că a condus cu o alcoolemie de doi la mie. În alte state, însă, mult mai civilizate, simpla suspiciune a polițistului că șoferul ar fi băut se lasă cu deranj mare. Unui șofer beat i se pun imediat cătușele și este trimis în arest, de unde iese abia după ce prezintă garanții că nu va mai recidiva. A doua oară primește cel puțin un an de detenție. Revenind pe plaiurile noastre, cele pline de gropi, un șofer are libertatea de a băga și cinci vieți în pământ și tot nu ajunge după gratii, doi ani cu suspendare fiind arhisuficienți pentru sângele scurs pe asfalt. Se fac tot felul de campanii anti-alcool la volan, însă, în realitate, măsurile împotriva celor care conduc cu țuica în nas nu au efect. Permis suspendat, amendă, dosar penal fără vreo finalitate, nimic anormal într-o țară în care mortalitatea pe șosele este cea mai ridicată din Europa. Abia după ce un copil este ucis pe trecerea de pietoni de un șofer fără permis sau beat ne trezim câteva fracțiuni de secundă din inconștiența și indolența tipic românească, și arătăm acuzatori spre polițiști, că de ce nu l-au oprit înainte de a produce tragedia. Cauzele sunt însă dincolo de omul cu chipiul alb și vesta reflectorizantă, care, probabil, îi făcuse până atunci individului cinci dosare penale pentru că a condus fără permis și sub influența alcoolului. Degeaba, însă, pentru că justiția l-a lăsat să zburde pe străzi, în libertate, nefiind el pericol public…
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Comentarii

Ultima oră

Titlurile zilei