Murim în spitale după ce suntem bramburiți de colo-colo, de la un doctor sictirit la altul. "Toată țara este o Slatină", zice un adjunct de-al șefului Colegiului Medicilor, comentând moartea bătrânei ținută ore întregi pe un scaun împuțit în Urgența de la Satu Mare. "Era atât de bolnavă, încât ar fi murit oricând și oriunde", decide cinic directorul medical al acelui spital. "Noi judecăm doar cazuri de malpraxis", șuierau după nenorocirea de la Slatina șefii colegiilor medicilor județene, în vreme ce întâistătătorul peste toată suflarea medicală, acel Astărăstoaie, urla că personalul instituției spitalicești din Olt este anchetat în stil nazist, kaghebist, securist, cu lampa de 1.000 de wați în ochi.
- Publicitate -
Da, domnilor doctori, aveți dreptate. Nu așa trebuia procedat. Nu trebuia să fiți luați la întrebări pentru a avea ocazia să aruncați vina pe internist, pe ăla care a fost de gardă, pe roata de rezervă de la Salvare! Meritați să fiți șutuiți fără discuții. Nu. Mai mult. Meritați să fiți voi înșivă puși cu fundul pe scaun, ceasuri bune, cu fierea crăpând în voi, în mirosul de sânge și vomă de pe holurile spitalelor (ați remarcat cum pute în urgența Județeanului nostru?!), în drumul tărgilor și al nesimțitelor în halat care se duc să tragă o țigară, indiferent de culoarea codului tău. Mai meritați să fiți "văzuți" de un confrate la fel de sastisit ca voi, căruia să trebuiască să-i împingeți "mortul" ca să vă trateze cu ceva mai mult decât o injecție amărâtă.
Firește că nu tot personalul medical se înscrie în acest tipar, numai că, personal, am întâlnit prea puțini doctori care să mai știe măcar cine a fost Hipocrat. Trist nu este ce se întâmplă. Trist este că nu ne mai pasă, că am adormit cu toții, unii în brațele celorlalți, zâmbind fericiți, așteptând să vină Dumnezeu, dracul sau UE (nu contează ordinea) să ne scoată din hazna.
