Iartă-i, Doamne!

Cu smerenie închipuită vor descăleca la Patriarhie, pe malul mării sau la mănăstiri. Deschizători de drumuri le vor fi gipanele îndesate cu mușchi și dotate cu girofar. În primele strane sta-vor ei, cruci largi își vor face, umbrele lor vor tremura pe ziduri în lumina lumânărilor, a blitz-urilor și a reflectoarelor. La coadă la pască nu vor adăsta, lumină din lumină primii vor lua, la Dumnezeu se vor ruga ca senatorul Voicu să nu cedeze acolo jos. Fariseic vor rânji la gândul că masa acasă plină îi va aștepta, că aurolacii și cerșetorii nu îi vor deranja, că de vulgul cu basmale și coșuri de răchită se vor îndepărta. Și vor mai fi bifat încă o apariție, încă o baie de mulțime, sperând înlăuntrul lor că au mai adunat ceva voturi.

Dar nu-i bai. Acum, înainte de Învierea Mântuitorului, trebuie să ne curățim mai ales cugetul, trebuie să-i iertăm (pentru a câta oară?), având nevoie să credem că "cei din urmă vor fi cei dintâi". Să le lăsăm lor plăcerile lumești, vilele, iahturile, mașinile, gărzile de corp, averile adunate (cu sudoarea frunții, nu?), colierele de la gâtul delicatelor amante și să sperăm că, poate, pe lumea cealaltă, va fi măcar echitabil.

Haideți să găsim în exemplul lui Iisus putere, sevă, forță de a merge mai departe, să încercăm să ne înfrânăm nervii și sila, să învățăm cum să trecem peste toate încercările. Să prețuim bunătatea, cinstea, onoarea, compasiunea... dacă or mai exista. Și să sperăm că la Judecata de Apoi se va face dreptate, acolo unde nu vor mai exista sentințe atacabile cu recurs sau transferări în spitalele penitenciare pe motiv de afecțiuni cardiace. Sau, poate, până atunci, ne dă Dumnezeu mintea cea de pe urmă, ca ultim și generos gest.

Paște fericit!