Îmi fac și eu revistă culturală!

De câte ori nu vi s-a întâmplat, la un târg de carte, să primiți reviste literare moca? Unele mai stufoase, altele doar fițuici, dar toate purtând la antent numele de revistă literară.

În România, competiția editorială a atras după sine și o competiție a valorii, astfel încât știm cu toții care sunt editurile la care să căutam autori buni și care sunt cele care publică, de regulă, plevușca. Nu oricine își câștigă drept de semnătură în Observator cultural, România literară, Cultura, Adevărul literar și artistic.

Doar că românul scrie mult, are destule de spus lumii, așa că au apărut peste noapte atâtea reviste literare încât pe site-ul Ministerului Culturii, la producția editorială, sunt peste 20 de anexe.

Cine citește atâta producție mai mult ori mai puțin literară? Dar cine o mai și cumpără? Cele mai cunoscute șapte reviste românești de cultură au vândut, în primele trei luni ale acestui an, în medie, pe apariție, în jur de 36.000 de exemplare. Potrivit datelor Biroului Român de Audit al Tirajelor (BRAT) și declarațiilor unor reprezentanți ai publicațiilor, revistele "Dilema veche", "Idei în dialog", "Revista 22\", "România literară", "aLtitudini", "Observator cultural" și "Su-plimentul de cultură" au vândut împreună, în primele trei luni ale acestui an, în medie, pe apariție, în jur de 36.000 de exemplare. Cea mai bine vândută revistă de cultură în primul trimestru al acestui an a fost "Dilema veche", care, potrivit BRAT, a vândut, în medie, pe apariție, aproximativ 8.100 de exemplare. Acestea sunt cele mai fericite cazuri, dar în România, la ora actuală, fiecare municipiu important are cel puțin două reviste culturale. Nu avem dreptul să ne pronunțăm asupra inițiativelor private, însă majoritatea acestor reviste viețuiesc pe bani de la buget, de la primării, Ministerul Culturii, și, mai nou, cu un proiect atent făcut, iei și bani europeni! Ceea ce este curios este faptul că multe dintre acestea nici măcar nu se găsesc la chioșcurile de ziare, nici nu intră în circuit. Ați auzit de revista literară "Crinul Satelor", scoasă prin inițiativa unei societăți culturale cu sediul într-o comună din județul Gorj? Ei bine, este subvenționată de Ministerul Culturii.

Și, în acest context, cum se poate discerne între valoare și nonvaloare? Teoretic, publicarea într-o revistă girată de USR ar confirma valoarea autorului, însă actuala stare din USR și conflictele din breaslă aruncă serioase îndoieli asupra girului. În plus, în fiecare an editorii contestă modul de selecție a comisiilor ministerului desemnate pentru selecția proiectelor care vor primi bani de la buget.

Citesc reviste culturale, și mă atrag publicațiile care promovează nonconformismul, experimentul, atelierul literar și interactivitatea. Atunci când mă simt băgată în seamă, întrebată, provocată, chiar dacă este vorba despre un simplu eseu sau o cronică de teatru. Dar am văzut teancuri de reviste obositoare, greoaie, neatractive, dar pe care scria cu litere de-o șchioapă că apar cu bani de la Ministerul Culturii! Ce mai gir! Și, în aceste condiții, repet întrebarea: cum se poate discerne între valoare și nonvaloare? Cine face ordine pe piața publicațiilor cu pretenții culturale și educative? Că bani văd că se dau cu sacul, neurmărindu-se performanțele și impactul. O să întreb vecinii dacă vor bani prin proiecte europene și îmi fac și eu revistă literară!

De câte ori nu vi s-a întâmplat, la un târg de carte, să primiți reviste literare moca? Unele mai stufoase, altele doar fițuici, dar toate purtând la antent numele de revistă literară.

În România, competiția editorială a atras după sine și o competiție a valorii, astfel încât știm cu toții care sunt editurile la care să căutam autori buni și care sunt cele care publică, de regulă, plevușca. Nu oricine își câștigă drept de semnătură în Observator cultural, România literară, Cultura, Adevărul literar și artistic.

Doar că românul scrie mult, are destule de spus lumii, așa că au apărut peste noapte atâtea reviste literare încât pe site-ul Ministerului Culturii, la producția editorială, sunt peste 20 de anexe.

Cine citește atâta producție mai mult ori mai puțin literară? Dar cine o mai și cumpără? Cele mai cunoscute șapte reviste românești de cultură au vândut, în primele trei luni ale acestui an, în medie, pe apariție, în jur de 36.000 de exemplare. Potrivit datelor Biroului Român de Audit al Tirajelor (BRAT) și declarațiilor unor reprezentanți ai publicațiilor, revistele "Dilema veche", "Idei în dialog", "Revista 22\", "România literară", "aLtitudini", "Observator cultural" și "Su-plimentul de cultură" au vândut împreună, în primele trei luni ale acestui an, în medie, pe apariție, în jur de 36.000 de exemplare. Cea mai bine vândută revistă de cultură în primul trimestru al acestui an a fost "Dilema veche", care, potrivit BRAT, a vândut, în medie, pe apariție, aproximativ 8.100 de exemplare. Acestea sunt cele mai fericite cazuri, dar în România, la ora actuală, fiecare municipiu important are cel puțin două reviste culturale. Nu avem dreptul să ne pronunțăm asupra inițiativelor private, însă majoritatea acestor reviste viețuiesc pe bani de la buget, de la primării, Ministerul Culturii, și, mai nou, cu un proiect atent făcut, iei și bani europeni! Ceea ce este curios este faptul că multe dintre acestea nici măcar nu se găsesc la chioșcurile de ziare, nici nu intră în circuit. Ați auzit de revista literară "Crinul Satelor", scoasă prin inițiativa unei societăți culturale cu sediul într-o comună din județul Gorj? Ei bine, este subvenționată de Ministerul Culturii.

Și, în acest context, cum se poate discerne între valoare și nonvaloare? Teoretic, publicarea într-o revistă girată de USR ar confirma valoarea autorului, însă actuala stare din USR și conflictele din breaslă aruncă serioase îndoieli asupra girului. În plus, în fiecare an editorii contestă modul de selecție a comisiilor ministerului desemnate pentru selecția proiectelor care vor primi bani de la buget.

Citesc reviste culturale, și mă atrag publicațiile care promovează nonconformismul, experimentul, atelierul literar și interactivitatea. Atunci când mă simt băgată în seamă, întrebată, provocată, chiar dacă este vorba despre un simplu eseu sau o cronică de teatru. Dar am văzut teancuri de reviste obositoare, greoaie, neatractive, dar pe care scria cu litere de-o șchioapă că apar cu bani de la Ministerul Culturii! Ce mai gir! Și, în aceste condiții, repet întrebarea: cum se poate discerne între valoare și nonvaloare? Cine face ordine pe piața publicațiilor cu pretenții culturale și educative? Că bani văd că se dau cu sacul, neurmărindu-se performanțele și impactul. O să întreb vecinii dacă vor bani prin proiecte europene și îmi fac și eu revistă literară!