Metropolele civilizației, orașele cosmopolite, arhicunoscute la nivel internațional, au devenit astăzi repere în statistica terorismului, fie că vorbim despre Londra, New York sau Madrid. Am putea să catalogăm rapid evenimentul, spunând că este vorba despre terorism și, evident, despre Osama Bin Laden, acela care, după atentatul din 11 septembrie 2001 a devenit "America’s most wanted" (cel mai vânat om al Americii ).
- Publicitate -
Extrapolând, Bin Laden poate fi considerat "The world’s most wanted". Mă întreb acum: care lume? Care civilizație? Aceea în care ne trezim cu I Pod-ul în mână, în care vorbim non stop la unul din cele două sau trei telefoane? Aceea în care nu mai plecăm nicăieri fără laptop? Tot aceeași în care, în câțiva ani, se preconizează că în supermarket-uri se vor vinde produse din carne provenind de la animale clonate? Nu mă dezic de aceasta lume, ar fi un act de o ipocrizie gratuită. Și eu vorbesc la telefon, și eu sunt conectată la internet, tastatura calculatorului nu îmi este străină.
Și totuși, mă întreb din nou: care lume? Care civilizație? Aceasta a secolului XXI, ultra-modernă, extrem de sofisticată și de perfectibilă? Aceasta în care revenim - fără însă a le fi abandonat vreodată cu adevarat - la diferențele de natură religi-oasă, la frământările ce țin de autoritatea în fața căreia ne în-chinăm? Cum să vorbim despre politically correctness când puzzle-ul societății actuale se destramă din cauza terorismului?
Cum să definim o lume mai bună în condițiile în care încă asistăm la procesele celor care au ordonat crime împotriva umanității? Acesta e unul din cazurile "feri-cite", pentru că se întâmplă și ca aceștia să nu fie prinși niciodată.
Să fie pretextul unor cauze religioase, al unor ideologii ce țin de credință? De ce acum, în secolul în care intrăm într-o încăpere chiar și prin simpla recunoaștere a amprentei unui deget sau, mai mult, a amprentei retinei, să nu putem să recunoaștem un alter ego? De ce să nu acceptăm lângă noi o prezență distinctă? Să fie oare mozaicul de civilizații și culturi imposibil de înțeles?
Între timp, tehnica militară, armamentul, muniția, conturile bancare se dezvoltă într-un ritm imposibil de oprit. Sunt problematici care iau amploare, în vreme ce personalități distincte care au fascinația vorbitului la televizor apar pe sticlă dis-cutând despre sondaje și campanii de imagine.
În plan real, argumentul unei lumi aproape perfecte este utopic, iar ecuația cea mai importantă rămâne aceea în care, paradoxal, rezultă un singur factor, ireversibil: moartea a zeci de mii de oameni nevinovați, uciși în numele unor pseudoidealuri, condamnate de toate legile și tribunalele din lume. Și totul pentru că, în contextul unei societăți civilizate, cuvintele nu reușesc să ajungă la un consens.
Metropolele civilizației, orașele cosmopolite, arhicunoscute la nivel internațional, au devenit astăzi repere în statistica terorismului, fie că vorbim despre Londra, New York sau Madrid. Am putea să catalogăm rapid evenimentul, spunând că este vorba despre terorism și, evident, despre Osama Bin Laden, acela care, după atentatul din 11 septembrie 2001 a devenit "America’s most wanted" (cel mai vânat om al Americii ).
Extrapolând, Bin Laden poate fi considerat "The world’s most wanted". Mă întreb acum: care lume? Care civilizație? Aceea în care ne trezim cu I Pod-ul în mână, în care vorbim non stop la unul din cele două sau trei telefoane? Aceea în care nu mai plecăm nicăieri fără laptop? Tot aceeași în care, în câțiva ani, se preconizează că în supermarket-uri se vor vinde produse din carne provenind de la animale clonate? Nu mă dezic de aceasta lume, ar fi un act de o ipocrizie gratuită. Și eu vorbesc la telefon, și eu sunt conectată la internet, tastatura calculatorului nu îmi este străină.
Și totuși, mă întreb din nou: care lume? Care civilizație? Aceasta a secolului XXI, ultra-modernă, extrem de sofisticată și de perfectibilă? Aceasta în care revenim - fără însă a le fi abandonat vreodată cu adevarat - la diferențele de natură religi-oasă, la frământările ce țin de autoritatea în fața căreia ne în-chinăm? Cum să vorbim despre politically correctness când puzzle-ul societății actuale se destramă din cauza terorismului?
Cum să definim o lume mai bună în condițiile în care încă asistăm la procesele celor care au ordonat crime împotriva umanității? Acesta e unul din cazurile "feri-cite", pentru că se întâmplă și ca aceștia să nu fie prinși niciodată.
Să fie pretextul unor cauze religioase, al unor ideologii ce țin de credință? De ce acum, în secolul în care intrăm într-o încăpere chiar și prin simpla recunoaștere a amprentei unui deget sau, mai mult, a amprentei retinei, să nu putem să recunoaștem un alter ego? De ce să nu acceptăm lângă noi o prezență distinctă? Să fie oare mozaicul de civilizații și culturi imposibil de înțeles?
Între timp, tehnica militară, armamentul, muniția, conturile bancare se dezvoltă într-un ritm imposibil de oprit. Sunt problematici care iau amploare, în vreme ce personalități distincte care au fascinația vorbitului la televizor apar pe sticlă dis-cutând despre sondaje și campanii de imagine.
În plan real, argumentul unei lumi aproape perfecte este utopic, iar ecuația cea mai importantă rămâne aceea în care, paradoxal, rezultă un singur factor, ireversibil: moartea a zeci de mii de oameni nevinovați, uciși în numele unor pseudoidealuri, condamnate de toate legile și tribunalele din lume. Și totul pentru că, în contextul unei societăți civilizate, cuvintele nu reușesc să ajungă la un consens.
