În inima ta cine se uită?

Am citit, zilele trecute, pe blogurile unor ziariști care, de altfel, îmi plac și pe care îi respect, despre încercările lor de a găsi ceea ce au numit "ceva bun în inima candidaților" la prezidențialele de anul acesta. Să fie acolo, în fiecare aspirant la fotoliul de președinte, ceva… orice, un argument, un motiv care ne-ar determina să îl votăm pe unul sau pe altul în primul și, cine știe?!, poate și în al doilea tur de scrutin.

Tentativa asta de-a jocul de-a iubirea dintre electoratul care-și cară zilnic sictirul și plictisul vizavi de ce înseamnă scena politică și candidații care fac de toate, mai puțin campanie electorală, mi s-a părut sortită eșecului. Ca să nu mai pomenesc de faptul că "bunătățile" din inima candidaților sunt, în fapt, niște pseudo-argumente pentru lipsa noastră de informare, pentru ignoranța și, da, nesimțirea de care vom da dovadă din plin și la aceste alegeri. Lipsă de informare pentru că, deși avem la dispoziție toate pârghiile necesare pentru a afla cine, ce promite și ce dude mănâncă, întoarcem spatele informațiilor legate de cel care va decide, în următorii cinci ani, felul în care își va bate joc de noi. Ignoranță pentru că, la fel ca-n ultimii douăzeci de ani, nu dăm semne cum că am dori să împiedicăm în vreun fel asanarea discursului civic în ideea de a încuraja, chiar timid și stângaci, dezbaterea publică a unor probleme care ne dor și care se acutizează.

Și nesimțire pentru că vom alege varianta micțiunii pe dreptul nostru de vot pentru a practica altceva: mersul la mall, cultivarea canabisului pe balcon sau divinizarea lui Dan Diaconescu. Sau a lui Moni. Sau Iri. Sau a "sensualelor" care-și plimbă sânii pe la televiziuni.

Revenind, acest jenant heirupism îmi pare în totală neconcordanță cu miile de oameni care protestează, în stradă, pentru drepturi salariale și pentru pensii. Cu situația jenantă în care atât învățământul românesc particular, cât și cel de stat se complac ("mustind" de nonvalori ce anulează, fără drept de apel, speranța că elevii și studenții nu vor mai studia într-un mediu guvernat, paradoxal, de oameni care încurajează la somnolență). Cu veșnicul tablou al crizei și precarității într-o societate în sânul căreia acționăm, fraieri și entuziaști, sub influența unei sticle. De băutură, de ulei…, dar nici nu mai contează.

Faptul că liberalul Crin Antonescu este, așa cum susțin unii, "sărac", nu e un argument pentru a fi votat. Faptul că prezidențiabilii sunt egali cu ei înșiși și atât nu e un aspect care să trezească în noi dorința de a ieși din anonimatul travaliului postdecembrist. La fel cum nici "ambiția" unuia ca Geoană de a rezista intrigilor, mizeriilor și odioșilor din propriul partid nu mi se pare neapărat un merit, cât mai degrabă slăbiciunea unui om care nu poate ieși din sfera unor influențe care-l depășesc. În fine, proiectul politic al lui Băsescu este încă departe de a trece de la stadiul de vis la cel de realitate concretă, palpabilă. Vorbim, totuși, despre un drum lung, în care piedicile sunt multilaterale: o dată din partea lor, a celor în inima cărora căutăm, cât de penibil!, spiritul unui haiduc - Făt Frumos, salvator al națiunii, o dată din partea noastră, a celor care ne pretăm constant la exerciții de nepăsare în care nu mai facem recurs nici la bun simț, nici la… desueta demnitate și nici măcar la dreptul de a nu fi mințiți.

De ce să fie nevoie să căutăm, să încercăm să găsim "ceva bun în inima candidaților" atâta timp cât în ale noastre nu se uită nimeni nici măcar o dată la patru, cinci ani? De ce să răspundem, ca niște pudeli dresați, acelorași solidarități de gașcă ale celor care, de ani buni, ne dau impresia unui joc de-a alba - neagra în care, dacă vor câștiga, e super, dacă nu, asta e?!? Sigur, acum, am putea considera că influența e reciprocă și că, pe măsură ce noi ne imbecilizăm, candidații devin mai buni, și mai buni, și mai buni și că bunătatea din inimile lor dă pe-afară.

Dincolo, însă, de cotcodăceala acestor zile rămâne gustul amar al adevărului: în inima ta cine se uită? Aaa, da, uitasem: nimeni.