Primarul Constanței a ieșit, săptămâna trecută, la rampă. O nouă piesă, un singur act. Costumul n-a purtat semnătura Doinei Levintza, dar nici n-a fost, ca în alte ocazii, în culorile penajului de papagal. Locația: minuscula sală de conferințe din Primărie, acolo unde decorul a fost schimbat în ton cu… joaca de-a victima. Și asta pentru că Mazăre a ales să-și accesorizeze panoul din fața căruia susține pseudo conferințele sale de presă cu numele instituțiilor care îl controlează și anchetează. Iar aici, admiratorul fundurilor bronzate care se mișcă în ritmuri de samba a inclus Parchetul, DNA-ul, D.I.I.C.O.T.-ul, Curtea de Conturi, SIE și SRI, dar și ANI și ANRMAP. Același primar care superviza pomparea banilor publici în tot soiul de evenimente ostentative și de prost gust - de genul concursurilor de-a… datul în bărcuțe și avioane - și-a susținut joi recitalul: s-a dat lovit, s-a dat lipsit de puterea de edil căruia, chipurile, nu i s-ar putea reproșa nimic.
- Publicitate -
Oarecum sarcastic, însă destul de zglobiu, Mazăre a perorat - având grijă să-și injecteze mesajul auto-victimizator - împotriva instituțiilor statului care, vezi Doamne, și pe timp de criză au tupeul de a verifica modul în care se derulează contractele, licitațiile, achizițiile publice ale municipalității. Mai mult, primarul a avansat ideea potrivit căreia de-aia vor fi diminuate, domnule, pensiile din România: pentru că instituțiile astea îl controlează pe el, funcționând pe bani publici, și nu pentru că țara asta ar geme sufocată de bugetari și de corupție. Sedus de puterea victimizării, Mazăre a uitat de multele milioane de euro care au luat drumul presei de casă pentru ca Primăria Constanța să beneficieze, pe aceiași bani publici, de reclamă pozitivă. A uitat de cele patru milioane de euro care, numai în 2009, au "dat viață" evenimentelor cu pompă, așa cum au fost mediatizatele curse cu bărci sau acel surogat de festival de samba. Primarul pare să fi uitat și că nici măcar urmașii celor care au fost persecutați politic în timpul fostului regim și cărora le-au putrezit oasele prin cine știe ce închisori reci și întunecate nu cad, astăzi, pradă acestui sindrom al victimei eterne.
O fi, probabil, mentalitatea sau strategia "persecutatului" șmecher, a celui care practică politica milei colective, în scopul de aduna mai multe voturi sau, cel puțin, de a-și menține simpatia alegătorilor fideli, aflați la vârsta a treia. Până la urmă avea dreptate atunci când spunea - da, da, el, Mazăre - că trăim într-o "panaramă de țară". Fiindcă numai într-o "panaramă" de scenariu pot fi imaginați primari care ajung, în cele din urmă, să se identifice până la confuzie cu statutul de victimă. Și asta pentru că nu-și pot explica, argumenta, dar calm și civilizat, nu în termeni argotici și miștocăreli de bulevard, eșecul în administrarea unei urbe. Nu pot motiva, dar fără a încerca să camufleze problemele reale ale orașului, de ce anume persistă în erori, încăpățânându-se să promoveze proiecte-himeră.
Doar într-o panaramă de oraș un ales prin vot direct al cetățenilor bate din pinteni spunându-le acestora că nu se mai poate ocupa de problemele "cetății" deoarece organele de stat s-au sesizat în ce privește activitatea municipalității. Într-o lume care nu e nici bolnavă, nici ipocrită și în care dreptul cetățeanului de rând este respectat, nu călcat în picioare, un primar caută soluții la criză, la neajunsuri, la proiecte viabile care nu sfidează logica elementară a circuitului banului public în natură.
Păcat nu e că Mazăre iese în vremuri d-astea de restriște cu mesaje devenite deja tradiționale, menite a-i crea aura de victimă a sistemului. Păcat e de electoratul ăsta care nu înțelege, nici măcar o dată la patru ani că, alegând în duminica votului - sau a orbului, depinde de cum cântăriți - grătarul de la iarbă verde în locul prezenței la urne va menține în funcție… o "biată victimă".
