"Întâi te vor înjura. Pe urmă vor râde de tine. Apoi, te vor declara nebun. După aceea, vor încerca să te compromită. Într-un târziu, vor face tot posibilul să te lichideze. Dacă scapi cu viață din toate astea, vei fi un om mare!"- Mahatma Gandhi. Mi-a plăcut citatul ăsta. Poate și pentru că nu reușesc să identific, în penibila bufoniadă a negocierilor din ultimele zile (ca să nu spun, totuși, "troc"; ar fi, vezi Doamne, neelegant), figura care să riște, să iasă în față să spună "Să nu ne mai prefacem, ipocriții dracu’, democrat-liberalii și pesediștii n-au fost și nu vor fi în veci prieteni".
- Publicitate -
Știți, într-un fel, e ca în povestea aia în care doi "prieteni" s-au certat, s-au împăcat, s-au sărutat și de atunci sunt cei mai mari dușmani. Și ce este cu atât mai dezolant în peisajul post uninominal este că travaliul celui mai așteptat guvern de după ’89 nu va conduce decât la acest posibil făt cu două capete, pe cât de hidoase, pe atât de incompatibile.
Știu, cunosc, m-am obișnuit: cine sunt eu de mă trezesc, la vârsta mea, să fac comentarii de genul ăsta, nu-i așa?! Sunt doar unul dintre cei care au îndemnat, dintr-o încăpățânare și un așa numit idealism "imbecil", la vot, la exercitarea unui drept pentru care mulți - cu mult înaintea noastră - au luptat. Sunt "exponentul" unei generații care nu vrea și nu poate să accepte pasivitatea comentatorilor și ziariștilor pe care îi admira cel mai mult în fața acestui guvern de stânga-dreapta sau de dreapta-stânga sau… ce mai contează?! Ai votat, ai sperat, ai luat țeapă…
Ce mai contează că, în noaptea alegerilor, liderul PD-L spunea că dorința electoratului a demonstrat, indubitabil, că preferă dreapta? Ce mai contează absurdul unei situații de genul "compromisul rațional" pentru o situație cu totul excepțională?! Știu sigur că există cel puțin câțiva pedeliști constănțeni extrem de frustrați de riscul unei alianțe cu PSD-ul. Și pe bună dreptate! Știu sigur că nu doar criza împinge spre această forțată, deloc naturală, tristă coaliție de guvernare. În aceeași ordine de idei, știu sigur că cei care au votat pro PD-L nu au votat neapărat pentru dreapta, cât împotriva stângii, ceea ce mi se pare cu atât mai trist pentru electorat și, e drept, cu atât mai jenant pentru partidele în sine. Și deja mi-e milă de românii care ar putea conviețui cu acest copil născut prematur: guvernul cu malformații bilaterale.
Ca să revin la cuvintele lui Ghandi. Mă îndoiesc că cineva, oricine, fie el democrat-liberal sau social-democrat, "expert" sau nu, "meseriaș" sau nu (vorba, neinspirată, a lui Oprișan), va avea o urmă de bun simț cât să recunoască, dar nu în gând, ci cu voce tare, că "incestul" de toată rușinea dintre și dintre nu-și are locul și rostul în contextul unei lumi care a pierdut, în plină democrație, dreptul de a alege.
Și mi-am adus aminte, în greața zilelor din urmă, de un soi de moto care trona pe blogul lui Cristian Diaconescu. Pesedistul Cristian Diaconescu. "Decența este o dovadă de igienă!". Pe cuvântul tău?!?
