Joi, 04 Iunie 2026

O fi muncit mult Elena?

de Alina BÂRGĂOANU-VASILIU Luni, 12 Noiembrie 2007 667 2 min citire
Unul dintre colegii mei, care trudește din greu ca să ofere familiei sale toate mijloacele pentru o viață decentă, s-a nimerit odată, la semafor, în Dacia lui, lângă un Audi Q7, condus de o blondă de vreo 20 de ani. I-a făcut semn să coboare geamul și a întrebat-o, calm: "Ai muncit mult, ai pus bani deoparte, din salariu, ca să-ți iei mașina asta, eh?" Și-a încasat, apoi, înjurăturile așteptate și a plecat din intersecție ușurat.
Mi-am adus aminte de întâmplarea asta când am auzit-o pe Elena Udrea vorbind la mitingul organizat de democrați la sfârșitul săptămânii trecute, pentru că am avut același impuls.
Democrații sunt oameni cinstiți, de bună credință, le transpare prin ochi și prin vorbe onestitatea, iar oamenii își dau seama, când îi văd și îi aud, că ei nu sunt ca alții, hoți! Fraza asta, citată aproximativ, a fost cea care mi-a declanșat revolta. Nu cred că am mai văzut atâta tupeu la un om politic, decât, poate, la Vadim Tudor!
Credeți că sala a întâmpinat aceste nerușinate cuvinte cu rezerva binemeritată? Ba, dimpotrivă, cu urale și ovații! Blonda de la Cotroceni are un efect halucinant asupra tinerilor, iar explicația nu poate fi decât aceea că o percep ca pe un model de viață realizată, ca pe una căreia ar fi bine să-i calci pe urme. Are puțin peste 30 de ani, conduce mașinile cele mai noi și mai scumpe, se îmbracă numai de firmă, câștigă zeci de milioane pentru a reprezenta statul în procese pe care nu contează că le pierde, are un soț bogat, cu 13 ani mai în vârstă decât ea, are privilegiul de a-l vizita când dorește pe președintele țării, beneficiind și de influența care vine odată cu renumele de "a doua primă doamnă", indiferent cât de întemeiat ar fi.
Nu știu dacă tenacitatea cu care femeia este promovată de liderii democrați vine din intenția de a folosi electoral influența ei asupra tineretului-viitor al țării sau din servilismul față de renumele pomenit mai sus, confirmat sau ba de mentorul PD, Traian Băsescu.
Oricare variantă ar fi aceea corectă, discursul Elenei Udrea are nevoie urgentă de o reșapare. Mai sunt în țara asta și oameni care muncesc. Și se întreabă: democrata asta, atât de cinstită, o fi muncit mult, o fi pus bani deoparte din salariu?
Taguri
Articolul anterior CLASAMENT
Articolul următor Chanel nr. 1 se întoarce

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Comentarii

Ultima oră

Titlurile zilei