Prostia se plătește

Cea mai frumoasă amintire din viața mea: am intrat pentru prima dată într-o clasă, iar pe bancă mă aștepta Abecedarul. Singurul preț plătit era acela că pe prima pagină era tovarășul. Figură care căpăta neapărat mustață și sprâncene arcuite la sfârșit de an.

Abecedarul a rămas un fel de Biblie care începea cu "Ana are mere", pe care o păstrez și acum. Învățământul gratuit a rămas doar o poveste, în care nici cei mici nu mai cred. Pentru ca fetița mea să deslușească tainele științelor, am scos bani din buzunar. Nimic nu mai e gratuit. De la manuale la tabla de scris, de la văruitul pereților la mobilierul școlar.

Anii trec și, azi cu teste naționale, mâine fără teste, trece și liceul. Facultatea...mă bufnește râsul... semianalfabeți scoși pe bandă rulantă... unde sunt vremurile când se băteau șapte pe un loc? Azi, dacă ai bani, faci trei facultăți în același timp, fără să-ți cunoști profesorii, fără să ajungi pe la vreun curs sau seminar. Nu mai trebuie să dai examen pentru a fi student. Totul e să te înscrii.

După Revoluție, când facultățile s-a înființat pe bandă rulantă, ministerul de resort nu a îndrăznit să le treacă prin sită, iar miniștrii care s-au perindat au semnat acreditările ca primarii.

Aflu de X că "are o facultate"... "A făcut Dreptul!" - îmi spun părinții lui, mândri tare de odraslă. Expresia "prostia se plătește" acum o înțeleg altfel. În schimbul unei taxe anuale, oricine poate fi student. Nimic din emoțiile unui examen, din nopți nedormite, din cursuri scrise în viteză, din frigul îndurat la bibliotecă. Nimic din emoția primei sesiuni, nimic din emoția lucrării de licență. Fără să știe, acestor studenți li s-au furat emoțiile studenției. Și-au plătit cu banii părinților un loc călduț, o diplomă cucerită mult prea ușor.

Expresia "are o facultate" nu mai are reverberația pe care o avea în urmă cu două decenii. Examenele au preț în euro, iar "loaza" se trezește peste câțiva ani cu o diplomă. Prețul plătit? Se va vedea peste câteva decenii.

Cea mai frumoasă amintire din viața mea: am intrat pentru prima dată într-o clasă, iar pe bancă mă aștepta Abecedarul. Singurul preț plătit era acela că pe prima pagină era tovarășul. Figură care căpăta neapărat mustață și sprâncene arcuite la sfârșit de an.

Abecedarul a rămas un fel de Biblie care începea cu "Ana are mere", pe care o păstrez și acum. Învățământul gratuit a rămas doar o poveste, în care nici cei mici nu mai cred. Pentru ca fetița mea să deslușească tainele științelor, am scos bani din buzunar. Nimic nu mai e gratuit. De la manuale la tabla de scris, de la văruitul pereților la mobilierul școlar.

Anii trec și, azi cu teste naționale, mâine fără teste, trece și liceul. Facultatea...mă bufnește râsul... semianalfabeți scoși pe bandă rulantă... unde sunt vremurile când se băteau șapte pe un loc? Azi, dacă ai bani, faci trei facultăți în același timp, fără să-ți cunoști profesorii, fără să ajungi pe la vreun curs sau seminar. Nu mai trebuie să dai examen pentru a fi student. Totul e să te înscrii.

După Revoluție, când facultățile s-a înființat pe bandă rulantă, ministerul de resort nu a îndrăznit să le treacă prin sită, iar miniștrii care s-au perindat au semnat acreditările ca primarii.

Aflu de X că "are o facultate"... "A făcut Dreptul!" - îmi spun părinții lui, mândri tare de odraslă. Expresia "prostia se plătește" acum o înțeleg altfel. În schimbul unei taxe anuale, oricine poate fi student. Nimic din emoțiile unui examen, din nopți nedormite, din cursuri scrise în viteză, din frigul îndurat la bibliotecă. Nimic din emoția primei sesiuni, nimic din emoția lucrării de licență. Fără să știe, acestor studenți li s-au furat emoțiile studenției. Și-au plătit cu banii părinților un loc călduț, o diplomă cucerită mult prea ușor.

Expresia "are o facultate" nu mai are reverberația pe care o avea în urmă cu două decenii. Examenele au preț în euro, iar "loaza" se trezește peste câțiva ani cu o diplomă. Prețul plătit? Se va vedea peste câteva decenii.