Vă bateți joc de sacrificiul lor!

de Simona ANGHEL Marţi, 01 Decembrie 2009 294
Dacă cei care, acum 91 de ani, înfăptuiau Unirea ar mai fi trăit zilele acestea, să vadă pentru ce și-au pus în pericol viețile, ei și colegii lor de arme poate că ar fi exclamat cu amară tristețe: "Vă bateți joc de țară și de sacrificiul nostru!". Pentru că realmente ce se întâmplă, ceea ce trăim acum și de ceva vreme încoace se numește o mare bătaie de joc la adresa neamului. Poporul acesta românesc nu mai reprezintă nimic din ce a fost odată. Exceptând doar ziua nemernicului vot, în rest nu suntem decât o caraghioasă masă de manevră, care servim interese mult prea sus puse ca să avem habar! Ne vindem votul prea ieftin, pe o sacoșă de alimente, și murim săraci și neajutorați, pentru că aici ne-a adus oligarhia din fruntea ROMÂNIEI, Românie care cândva era, acolo, o putere economică în lume. Cerșim din poartă-n poartă împrumuturi pentru a le plăti pensia bătrânilor care au apucat să construiască ceva pe acest pământ românesc. Dar și pentru a le onora sfidător de mari salarii unor impotenți incapabili aflați în fruntea noastră doar printr-un joc al hazardului. Îi sărbătorim azi, 1 Decembrie, pe toți aceia care au iubit acest colț de lume în formă de buchet de flori și peste care orele de istorie și generațiile actuale trec cu atât de naivă uitare.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Comentarii

Ultima oră

Titlurile zilei