Biserica este, în ultimii 20 de ani, cea mai respectată și mai populară instituție din România. Fervoarea și, de la caz la caz, isteria credincioșilor cresc de la an la an, cozile la sfintele moaște devin mai lungi, iar ritualul sacru se transformă în eveniment public care, transmis în contextul oricărei emisiuni TV are, evident, un target. Pe parbrizele mașinilor și ale autobuzelor vedem din ce în ce mai multe cruci cu ventuze și iconițe, cărticele de rugăciuni și tot felul de șiraguri de mătanie. Când or avea timp și să conducă și să numere rugăciunile cu mătania în mână (căci acesta era rostul inițial al obiectului, care rost nu știu dacă s-a păstrat)… mă depășește. În orice caz, cultivăm involuntar un cult al kitsch-ului sub pretextul că noi suntem, domnule, credincioși. Exhibiționiști credincioși.
- Publicitate -
Atunci când contactul cu divinitatea e transmis în direct, e obligatoriu să se vadă îmbrâncelile, oamenii bătrâni care, de zeci de ore, stau în vânt, ploaie și frig fie pentru a lua agheasmă, fie pentru a se ruga la moaște pentru sănătate, locuri de muncă, o casă cu mansardă și piscină, un X5 sau un Q 7 sau… pentru orice. Dar, cel mai important e faptul că, atunci când acest contact cu Doamne Doamne, asistat îndeaproape de jandarmi (n-am să înțeleg niciodată de ce credința, reală sau presupusă, impune, în secolul XXI, prezența forțelor de ordine), e televizat, politicienii descind din limuzine de lux pentru a reveni, ca omul de rând, la biserică. Se întorc cu fața la Dumnezeu, acel Dumnezeu pe care, deși susțin că nu l-au părăsit niciodată, îl simt mai aproape în campaniile electorale sau, așa cum am constatat și în 2010, în pragul adoptării bugetului de stat. Căci cine altcineva, dacă nu ei, deputații și senatorii, se gândesc la repararea, reabilitarea și chiar la construcția de noi biserici? Cine, dacă nu ei, se va gândi să practice credința ca troc? Depun amendamente pentru locașurile sfinte și prestează în numele Domnului pentru ca, în mediul rural - căci acesta e mediul vizat pentru ridicarea noilor turle de biserici - imaginea lor să fie asociată cu instituția care, în rândul oamenilor simpli, se bucură de cea mai mare credibilitate.
Parlamentarii depun amendamente pentru biserici ca și cum ar bate palma cu cel de sus în vederea susținerii necondiționate în contextul viitoarelor alegeri. Ce nu înțeleg însă este de ce anume continuăm, la sute de ani distanță, să mergem pe principiul pe care mergea Ștefan cel Mare: după câștigarea unei bătălii, ridica o biserică sau o mănăstire. Astăzi, la dezbaterea anuală pe proiectul bugetului de stat, sunt propuse amendamente prin care deputații și senatorii, altfel spus, aleșii uninominali ai neamului, prestează în numele Domnului, sfidând bugetul asigurărilor sociale, numărul șomerilor, al celor care, în an de criză sau mai ales acum, nu au efectiv ce să mănânce (știți, icoanele nu se mănâncă, nici tămâia și nici altarul), sfidându-i cu o nesimțire fără margini pe acei copii din localitățile rurale constănțene care, am spus-o și cu alte ocazii, în clasa a șasea abia dacă știu alfabetul limbii române.
Amendamentele pentru biserici nu compensează foamea, boala, ignoranța. Nu răscumpără nici ceea ce trăiesc aurolacii din Tomis Nord, nici supraviețuirea de azi pe mâine, de dimineața până seara, a șomerilor, nici ignoranța prea multor elevi.
Einstein spunea că vrea să știe gândurile lui Dumnezeu. "Restul sunt detalii", adăuga fizicianul. Dacă acceptăm ideea că Dumnezeu este bun și este un Dumnezeu al tuturor, deci și al bogaților, dar și al săracilor, e lesne de înțeles că gândurile lui nu coincid cu actualele intenții ale parlamentarilor. Pentru că e prea puțin probabil că Dumnezeu și-ar da acordul pentru acest troc pe care deputații și senatorii vor să îl facă. Pe de altă parte, ce-or gândi muritorii de foame care mănâncă, prin ce știe ce grotă, ceară de la lumânări? Sau chestiile astea sunt - se prea poate -, pentru aleșii din Parlament, simple detalii? Amendamentele să treacă, ei să fie sănătoși!
