Wee!

Ziua 15. În continuare, nu mă sună nimeni. Nu-i nimic, îi sun eu pe ei. Bună ziua, bună ziua, eu sunt Paul, unde-s banii? Mai bine veniți la bancă, sunt oameni care așteaptă aici, vă rog frumos. Ok.

Ziua 16, AM. Nimic. Primesc un mail de la Euroline, cu un scan după cererea de închidere a contului, care a fost aprobată. Nu prea mă mai ajută acum, dar e ok.

Ziua 16, PM. Sună telefonul! Și DA! Am învins sistemul, șah-mat, game over! Pot să merg să iau banii. E cu programare, miercuri la ora 10 fix.

Ziua 17. Ora 10 fix și sunt la bancă. Toți angajații sunt ocupați cu clienți, așa că trebuie să aștept. Completez niște specimene de semnătură, se face ora 11. Sunt reperat și mi se spune să mă pregătesc. Sună serios. Pe la 11:15 mă așez la masa creditelor și nu pot decât să mă minunez de capacitatea extraordinară de multitasking a bancherilor.

Doamna din fața mea scrie contractul pe calculator, cu mâna stângă, semnează și ștampilează alte acte cu mâna dreaptă, în timp ce vorbește la telefon cu alți clienți și îi cheamă să își ridice cardurile.

În companiile mari, angajații sunt motivați cu premii, ca să muncească mai cu spor. Cine face peste 100 de contracte, primește un aspirator. Și tot așa. La fel e și la bancă. "La câte credite ești de excursie?", stă scris pe monitorul ofițerului de credite. Ea este pe aproape, dar mai este o fată din Galați, care face praf competiția, de luni bune. Are și o poză tipic americană, cu "Angajatul lunii", afișată în toate sucursalele din județ, ca să o vadă lumea. Se vorbește despre ea cu un amestec de invidie și sinceră apreciere. Pentru mulți oameni, singura motivație este să termine treaba și să plece spre casă. Pentru bancheri, casa motivațională este curată și aspirată.

Ora 12:15. Contractul e semnat, semnez vreo 50 de pagini, după care merg să iau banii. Wee!!! Wee!!!

(…………………………………………………………………………)

Wee!

Ora 14. Cu două click-uri perfecte de mouse (de fapt au fost mai multe), comanda pentru niște componente de server și media-advertising sunt plasate. OK!

Ziua 18. Merg la altă bancă! Ca să plătesc proforma. Fac apoi un scan, pe care îl salvez într-un folder public al ziarului, cu numele "proforma nu sterge CA MORI", ca să nu o șteargă cineva (evident!). La fel o trimit și la firma IT de la care am făcut comanda. Sper să îi fi amuzat, măcar 5 secunde. Sau poate i-am supărat, căci nu au sunat să confirme plata nici până azi. Hi, hi, hi!

Cum, necum, din 1.000 euro am rămas cu 200 lei. Și mai e și mult până la salariu. Nu-i ok?

Ziua 19. Vineri. Ieri. Aș vrea niște bani. Nu mulți. Cam 1.000 euro…