Aula "Adrian Rădulescu" a Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța a găzduit ieri, 18 noiembrie, simpozionul "130 de ani de la reunirea Dobrogei cu România". La această manifestare au luat cuvântul mai mulți invitați de marcă. Prefectul județului Constanța, Dănuț Culețu, a evocat personalitățile care au făcut unirea și primii prefecți români ai noii administrații. Virgil Lungu, directorul Direcției Județene de Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Constanța, a punctat principalele momente ale evenimentului de acum mai bine de un secol și un sfert. Istoricul Gheorghe Dumitrașcu a ținut să evidențieze conjunctura favorabilă care a facilitat recunoașterea internațională a unirii, evocând, în același timp, situația Basarabiei de astăzi: "Este nevoie de o unitate de simțire, de cultură, de o unitate culturală, e nevoie apoi de crearea unui organism economic unitar și după aceea, doar într-o conjunctură internațională favorabilă, am putea să visăm la chestiunea aceasta. În 1878 era o asemenea conjunctură favorabilă, nu fără pierderi din partea noastră. La fel s-a întâmplat cu recunoașterea Transilvaniei în 1920. Pentru asta, într-o noapte Vaida-Voievod, șeful delegației românești la congresul de la Paris, s-a înscris într-o lojă masonică ce avea putere și în noaptea aia s-a influențat hotărâtor asupra recunoașterii unirii Transilvaniei, chiar dacă ea fusese făcută de popor." Istoricul Ion Bitoleanu a amintit de activitatea publicistică în favoarea aducerii Dobrogei în interiorul hotarelor românești, în paginile ziarului conservator Timpul, într-un moment când multă lume contesta oportunitatea acestei acțiuni. În continuare, căpitan comandor conf. univ. dr. Olimpiu Manuel Glodarenco, directorul Muzeului Marinei din România, a vorbit despre formațiunile statale dobrogene românești de dinaintea ocupației turcești, subliniind importanța lor în contextul politic și economic al lumii bizantine din vremea aceea.
- Publicitate -
În holul Muzeului de Istorie din fața aulei "Adrian Rădulescu" Direcția Județeană a Arhivelor Naționale Constanța a adus, în cadrul unei expoziții intitulate "130 de ani de la reîntregirea Dobrogei în cadrul statal românesc - mărturii fotodocumentare", o serie de imagini dobrogene de epocă.