Sâmbătă, 06 Iunie 2026

14 noi membri în conducerea ICR

de Cuget Liber Sâmbătă, 18 Iulie 2009 318 1 min citire
Președintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretele de numire a 14 persoane în Consiliul de Conducere al Institutului Cultural Român.
Astfel, la conducerea ICR se află: Paul Cornea (istoric și critic literar), Daniela Zeca-Buzura (lector la  Facultatea de Jurnalism a Universității București), Sorin Ioniță (directorul executiv al Societății Academice Române, membru și în Comisia Prezidențială pen-tru Analiza Riscurilor Sociale și Demografice din România), Dan Dediu (compozitor), Matei Câlția (managerul si fondatorul Galeriei Posibila din București), Alexander Baumgarten (conferențiar universitar de filosofie la Universitatea Babeș Bolyai), Constantin Pivniceru (vicepreședintele Uniunii Cineaștilor), Grigore Arsene (președinte al Asociației Editorilor din România), Cristiana Russu, Ulpiu Vlad (compozitor), Ana Maria Zahariade (profesor de Arhitectură  la Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din București), Aura Corbeanu (vicepreședinte executiv al UNITER), Gabriel Chifu (scriitor) și Valeriu Stoica (vicepreședinte PD-L, avocat).
ICR este o instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, sub autoritatea Președintelui României,  înființată prin reorganizarea Fundației Culturale Române și a Editurii Fundației Culturale Române. Conducerea Institutului este asigurată de Consiliul de conducere, Comitetul director și  președintele Institutului (H.R. Patapievici, reconfirmat în februarie de președintele Traian Băsescu pentru încă un mandat de patru ani). Consiliul de conducere este organul deliberativ al Institutului și este format din 21 de membri. Membrii săi au mandat pe patru ani, cu posibilitatea reînnoirii. Președintele României este președinte de onoare al Institutului.
Taguri
Articolul anterior Proiectul pentru editarea manualelor, considerat inaplicabil
Articolul următor Cinci dintre cei 36 de polițiști au atribuții de control, aspect care atrage competența DNA-ului

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei