Caiacistul înghițit de o balenă, care s-a salvat în mod miraculos, a povestit prin ce a trecut

24 IANUARIE 1859 - UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE

de Cuget Liber Vineri, 24 Ianuarie 2025 651
Ideea unirii Moldovei cu Țara Românească (Muntenia) a fost discutată de factorii politici încă din secolul al XVIII-lea și a fost prevăzută în Regulamentele Organice adoptate în Moldova și Muntenia, în anii 1831-1832, unde se stipula necesitatea unificării politice a celor două provincii românești. Au urmat acordurile vamale din anii 1833 și 1835 și desființarea posturilor vamale dintre cele două principate române, în anul 1848.
La vremea aceea, Moldova și Țara Românească se aflau sub suzeranitate otomană și sub protectorat rusesc, iar Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic. Idealurile revoluției izbucnite în anul 1848, în Europa, s-au regăsit și în programele revoluționare ale românilor din cele trei țări românești. Românii își doreau eliberarea de sub stăpânire străină, unirea teritoriilor locuite de ei și independența. Revoluția Pașoptistă a fost înăbușită în teritoriile locuite de români, dar mișcările sociale au continuat în Muntenia și Moldova. Mulți dintre exilații români au ajuns la: Paris, Viena, Londra și Constantinopol, de unde au continuat să susțină unirea. În Moldova, domnitorul Alexandru Ghica a susținut editarea unor publicații care militau pentru unirea principatelor. Unioniștii au trimis numeroase memorii Imperiului Otoman, unde era prezentată dorința unanimă de înfăptuire a statului național. Presa europeană susținea și ea unirea principatelor.
Imperiul Otoman și Imperiul Țarist au încheiat, în primăvara anului 1849, Convenția de la Balta Liman, care afecta suveranitatea principatelor. Războiul Crimeii (1853-1856) a transformat Țările Române în teatru de război, după care trupele ruse au rămas în principate până în primăvara anului 1857. Problema unirii celor două principate era susținută de Franța pentru a forma o barieră împotriva expansiunii Rusiei. În anul 1856, când s-au deschis lucrările Congresului de Pace de la Paris, problema românească era cunoscută de întreaga Europă. Franța a solicitat înfăptuirea unirii sub un principe străin, idee susținută de Prusia, Sardinia și Rusia. Anglia nu s-a pronunțat, iar Austria și Imperiul Otoman au fost împotriva unirii.
În cele din urmă, Congresul a hotărât să fie consultată populația din cele două principate prin organizarea unor Adunări ad-hoc, în care românii să-și exprime voința referitoare la unire. Până atunci, principatele rămâneau sub suzeranitatea Porții otomane și sub garanția colectivă a Marilor Puteri europene. Atât în Moldova, cât și în Țara Românească, au fost constituite formațiuni politice și Comitete ale Unirii, iar la începutul anului 1857 a fost înființat un Comitet Central al Unirii. În iunie 1856, poetul moldovean Vasile Alecsandri a publicat, în revista „Steaua Dunării”, fondată și condusă de Mihail Kogălniceanu, poezia „Hora Unirii”. Prin versurile acestei poezii, Alecsandri a exprimat dorința locuitorilor Moldovei de a se uni cu românii din Țara Românească. Ulterior, versurile au fost cântate pe o melodie compusă de Alexandru Flechtenmacher. Cu sprijinul consulului Austriei la Iași, Nicolae Vogoride - caimacamul desemnat de Imperiul Otoman, a falsificat alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei, motiv pentru care puterile europene favorabile unirii au rupt relațiile diplomatice cu Turcia. Pentru a rezolva această problemă, în august 1857 împăratul Napoleon al III-lea și regina Victoria a Angliei s-au întâlnit la Osborne. Anglia a fost de acord cu anularea alegerilor falsificate, iar Franța a renunțat la ideea unirii principatelor sub un principe străin.
În septembrie 1857 au fost deschise Adunările ad-hoc din Moldova și Țara Românească, adunări alcătuite din toate forțele sociale și politice. Aceste Adunări au votat Rezoluții în favoarea unirii. Solicitările lor au fost înaintate reprezentanților puterilor garante, care s-au întrunit la Paris, într-o conferință desfășurată în perioada mai-august 1858. La sfârșitul conferinței a fost redactată o Convenție ce cuprindea statutul internațional și principiile de organizare internă a principatelor. Convenția nu permitea românilor unirea deplină, în sensul că, deși se uneau anumite instituții, domnitorii, guvernele și adunările urmau să rămână separate. Cu toate acestea, textul Convenției nu preciza ca domnii aleși în Moldova și Țara Românească să fie persoane diferite, ceea ce oferea cadrul propice înfăptuirii unirii.
După dezbateri aprinse, în Adunarea electivă a Moldovei, din 5 ianuarie 1859, a fost ales domn, cu unanimitate de voturi, colonelul Alexandru Ioan Cuza. Însă, conservatorii erau majoritari în Adunarea electivă a Munteniei, motiv pentru care unioniștii au hotărât să apeleze la populația din București și din împrejurimi pentru a susține cauza națională. Astfel, s-au adunat peste 30.000 de oameni pregătiți să intervină în cazul în care era nevoie să se pună presiune pe conservatorii din Adunarea electivă.
Ca urmare, la 24 ianuarie 1859 Alexandru Ioan Cuza a fost ales, cu unanimitate de voturi, domn și în Țara Românească. Voința de unire a românilor a ieșit victorioasă. Oamenii politici ai acelor vremuri au depășit obstacolele pe care interesele contradictorii le-au așezat între ei și, printr-o acțiune îndrăzneață, au pus Marile Puteri europene în fața faptului împlinit.
În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza s-au pus bazele statului român modern. Au fost puse în aplicare numeroase reforme, mai importante fiind: Legea securizării averilor mănăstirești, Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, Legea agrară și Legea instrucțiunii publice. În această perioadă au fost înființate și primele universități (1860 la Iași și 1864 la București) și au fost adoptate Codul Civil și Codul Penal. În anul 1862, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică a celor două Principate Românești. Ulterior, prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei s-au numit România. În concluzie, unirea de la 24 ianuarie 1859 reprezintă prima etapă a procesului de înfăptuire a României Mari, proces care s-a încheiat la 1 Decembrie 1918, când România cuprindea toate provinciile locuite de români: Moldova, Țara Românească, Dobrogea, Basarabia, Bucovina de Nord, Banatul, Crișana, Maramureșul și Transilvania.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei

Redacție Abonamente Publicitate Contact Arhivă Anunțuri Sursa de Sănătate Termeni și condiții Politica de confidențialitate