Cu prilejul Zilei Constanței, la Muzeul de Artă Populară
din Constanța, sâmbătă, 21 mai, ora 10, va avea loc manifestarea „Cămașa
românească- tradiție în contemporaneitate”, realizată în colaborare cu Asociația
„Cusături dobrogene” Constanța.
- Publicitate -
În cadrul acestei manifestări s-au organizat două expoziții
temporare, una cu cămăși vechi, din patrimoniul Muzeului, iar cealaltă cu cămăși
lucrate de membrele Asociației, având drept modele cămăși tradiționale românești.
Expoziția de cămăși din colecțiile Muzeului de Artă
Populară reunește 50 de piese ce fac parte din patrimoniul cultural-național,
unele dintre ele fiind încadrate la categoria Tezaur. Cămășile prezentate
provin din zone precum: Dobrogea, Muscel, Buzău, Romanaţi, Vlaşca, Vrancea, Olt,
Vâlcea, Gorj, Mehedinţi, Alba, Bihor, Bistriţa- Năsăud, Ţara Zarandului, Cluj,
Sălaj.
În expunere au fost etalate tipurile reprezentative ale cămășilor
femeiești din zonele amintite: cămașa dobrogeană cu broderie pe „căptuf”
(platcă); iile muntenești şi oltenești; cămașa bucovineană, cu altiţă, încreţ
galben şi râuri pe mânecă; cămaşa vrânceană, cu mâneca răsucită sau cu broderii
prețioase din fir metalic şi paiete; cămaşa musceleană, decorată pe mâneci cu
broderie compactă din fir de aur şi argint; cămaşa buzoiană, cu broderie în
punct buclat şi râuri dispuse oblic; spătoiul de Arad, cu mâneci largi şi
„umeriţe” brodate; spăcelul şi cămaşa cu ciupag şi „pui pe cot” din
Transilvania.