75 de elevi au participat la activități de ecologizare și plantare la Palatul Copiilor Constanța

de Simona ANGHEL Duminică, 21 Mai 2023 1326
O adevărată lecție de protejare a mediului au primit cei 75 de elevi care, de Zilele Constanței, au ales să participe la activități de ecologizare și plantare la Palatul Copiilor Constanța.
Acțiunea, desfășurată în cadrul proiectului educativ „Natura Urbană - Oxigen pentru Constanța", organizat de Palatul Copiilor Constanța în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Constanța și Act for Tomorrow, cu sprijinul Primăriei Constanța, a constat într-un exercițiu practic de plantare și transplantare a 450 stejari crescuți în curtea Palatului Copiilor din ghindele produse de arborii maturi.
Cu acest prilej, elevii au aflat noțiuni de bază despre procesul de creștere și îngrijirea acestora, despre importanța arborilor în ecosistem și modul în care aceștia contribuie la menținerea echilibrului natural.
Cei mici vor contribui astfel la obiectivul programului „Oxigen pentru Constanța -  creșterea suprafețele verzi din Constanța”.
Au participat elevi de la Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu" Constanța, reprezentanți ai Asociației Act for Tomorrow și profesor Emilia Manole, coordonator al Cercului de Horticultură.
În cadrul programului, vor mai urma și alte activități de plantare, horticultură, grădinărit, îngrijire sere. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei