Ministrul Educației Cristian Adomniței se întâlnește, astăzi, cu președinții sindicatelor din învățământ, pentru a discuta majorările salariale ale cadrelor didactice pentru anul 2008, sindicaliștii intenționând să ceară o mărire de 50 la sută. Pe lângă majorările salariale, FSLI va cere elaborarea unei legi a salarizării pentru personalul didactic și renegocierea contractului colectiv de muncă.
- Publicitate -
Și Federația Educației Naționale (FEN) va participa la întâlnire și va cere majorări de 50 la sută. În acest sens, sindicaliștii i-au trimis, în urmă cu o săptămână, o scrisoare deschisă premierului Călin Popescu Tăriceanu în care solicită, ca urmare a stabilirii salariului minim brut la nivel național, ca șeful guvernului să desemneze echipa interministerială pentru negocierea creșterilor salariale din 2008 pentru educație.